Preşedintele Nicușor Dan a promulgat legea care taie pensiile magistraţilor!

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat vineri, într-un mesaj pe Facebook, că a promulgat legea referitoare la pensiile magistraţilor.

”Am promulgat în această dimineață legea privind pensiile magistraților, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale. Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră. Încrederea cetăţenilor în stat se recâştigă atunci când reformele aşteptate de societate devin realitate. Îi asigur pe magistrați că munca lor este respectată, iar importanța lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută. Voi susține măsurile legislative și administrative cerute de corpul profesional pentru optimizarea condițiilor în care își desfășoară activitatea”, a scris președintele Nicușor Dan.

 

 Judecătorii Curtea Constituțională a României (CCR) au redactat joi motivarea deciziei privind pensiile speciale ale magistraților, iar documentul a ajuns la Monitorul Oficial. 

Curtea Constituţională a României publicat motivarea deciziei din 18 februarie, prin care a stabilit că noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor este constituţional.

„Curtea reține că eliminarea unei forme speciale de actualizare a pensiei de serviciu ce are drept consecință revenirea la regula generală, care constă în actualizarea acesteia cu rata medie anuală a inflației, nu contravine securității juridice. Astfel, în privința persoanelor care au accesat sistemul justiției anterior Legii nr.282/2023 și care nu îndeplinesc condițiile de pensionare la data intrării în vigoare a legii menționate, legiuitorul poate adapta mecanismul de actualizare a pensiei de serviciu și, de asemenea, are posibilitatea de opta, în viitor, în funcție de politica sa economică, pentru reglementarea unei alte forme de actualizare. Prin urmare, în lipsa unei reglementări constituționale exprese care să stabilească o anumită modalitate de actualizare a pensiilor, în general, și a celor de serviciu, în special, legiuitorul are o marjă de apreciere în alegerea modalității de actualizare a pensiei de serviciu, în funcție de resursele bugetare de care statul dispune”, se arată în motivarea CCR.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime vrea să facă trecerea la nivelul următor: "Am suficienți bani pentru…”

astăzi, 17:09

Valeriu Iftime a fost impresionat de portughezii care au venit în România în ultima perioadă și au avut rezultate. Filipe Coelho și Mario Felgueiras (Universitatea Craiova), Nuno ...

Un medic din Botoșani face „propuneri ironice” către conducerea „Mavromati”: „Medicina nu se practică după clepsidră”

astăzi, 15:24

Dr. Dorin Șcladan, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Maternității din Botoșani, a făcut câteva „propuneri formulate ironic” și adresate către conducerea...

Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"

astăzi, 14:55

În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...