Președintele CJ și-a trimis corpul de control la o instituție din subordine

Președintele Consiliului Județean și-a trimis, săptămâna aceasta, corpul de control la una dintre instituțiile din subordine, pentru a face o serie de verificări legate de activitatea acesteia.

Este vorba despre Școala Populară de Artă, la finalul controlului urmând a fi întocmit și un raport.

“Este o verificare prevăzută în calendar. Controlul este în desfășurare însă, de fiecare dată când avem corpul de control sau audit noi trimitem recomandările, în urma controlului, să le pună în aplicare", a explicat Sorescu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...