Preşedintele CJ către primarul Portariuc: “O să fiu un botoşănean foarte mulţumit dacă…”

Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, prezent la dezbaterea privind strategia de dezvoltare a municipiului Botoşani pentru perioada 2014-2020, s-a arătat deschis unei colaborări cu municipalitatea în vederea realizării anumitor proiecte pentru botoşăneni.

Sorescu spune că o astfel de colaborare ar putea exista şi în ceea ce priveşte Parcul Industrial de la Bucecea.

“Vreau să vă mulţumesc că ne-aţi invitat pe cei de la judeţ, am venit cu mare drag. Noi avem şi la nivelul judeţului o strategie de dezvoltare care este de mare folos, pe care o îmbunătăţim şi o actualizăm de fiecare dată şi sigur că şi strategia municipiului poate să mai comporte oareşce actualizări. Colaborarea cu municipiul eu cred că este mai mult decât necesară în situaţia dată. Cu Zona Metropolitană putem să gândim chiar o colaborare, municipiu, Consiliul Judeţean cu ceea ce înseamnă Parcul Industrial, ca şi concept de finanţare. În loc să avem două parcuri industriale care să nu rezolve atât cât ar fi de aşteptat, cred că e mult mai interesant că avem un singur parc şi atunci chestiunea chiar să rezolve problemele", a spus Gheorghe Sorescu.

Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean speră ca proiectele ce vizează dezvoltarea municipiului să se materializeze şi spune că el va fi un botoşănean mulţumit dacă se va întâmpla acest lucru.

“Eu mă bucur că stau în municipiul Botoşani şi să dea Dumnezeu ca în 2020 să se realizeze în mare măsură toate proiectele care au fost propuse. O să fiu un botoşănean foarte mulţumit la acea dată. Acum sunt un botoşănean care vrea să se implice la modul sincer şi onest de pe poziţia din administraţie pe care o ocupă şi împreună să rezolvăm problemele pentru Botoşani",  a conchis Gheorghe Sorescu.

 

Spune-ne opinia ta