Preşedintele BNS, alături de prefect într-un proiect pentru tinerii botoşăneni

Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical s-a alăturat în această dimineaţă prefectului Costică Macaleţi şi a câtorva zeci de reprezentanţi ai unor instituţii şi structuri botoşănene pentru a dezbate noi posibilităţi de sprijin pentru tinerii aflaţi la început de profesie. Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectului "Caravana Carierei", iniţiativă ce se apropie de final şi care a ales doar o parte din judeţele ţării pentru implementare. Proiectul a dus la crearea unui Centru Regional pentru Dezvoltarea Carierei la Iaşi, specialiştii de aici putând oricând să se deplaseze la şcolile şi liceele din Botoşani pentru a se întâlni cu viitorii profesionişti.   

"Asistăm la creşterea mediei de vârstă în domenii importante şi unele chiar cruciale pentru dezvoltarea societăţii. Mă refer la industria de apărare, la cea aeronautică dar şi la industria energetică, unde vârsta medie trece bine de 50 de ani. Este evident că, dacă nu informăm tinerii noştri şi dacă nu-i orientăm acum când se formează, în 2050 România va avea mari probleme în privinţa resursei umane", a spus printre altele Dumitru Costin.   

Proiectul finanţat din fonduri europene şi-a propus crearea unei reţele ai căror membri să provină din toate direcţiile ce pot încuraja şi sprijini intrarea pe piaţa muncii a tinerilor absolvenţi. Este vorba despre unităţi de învăţământ, autorităţi administrative locale, asociaţii ale părinţilor, ONG-uri, presa, consilii ale elevilor, etc., care să comunice permanent, să atragă fonduri, să îmbunătăţească legislaţia din domeniu, să desfăşoare activităţi de voluntariat, toate având un obiectiv principal: stimularea ocupării tinerilor şi inserţia în piaţa muncii.   

"Vă felicit pentru acest proiect, pentru că ţinteşte tinerii, un segment de populaţie atât de important dar şi încercat, aici, la noi în judeţ. Domnule Dumitru Costin vă asigur că la Botoşani veţi găsi aluatul necesar pe care să-l formăm împreună şi să-l pregătim pentru ziua de mâine", sunt câteva dintre cuvintele rostite de prefectul Costică Macaleţi în cadrul întâlnirii.     


Cancelaria Prefectului  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!

astăzi, 14:10

Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...

Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru

astăzi, 13:17

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...

Elevii Liceului „Petru Rareș” din Botoșani, premiați la un concurs gastronomic! (Foto)

astăzi, 12:09

Elevii din clasa a X-a - Industrie alimentară, au reprezentat Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani cu talent, creativitate și pasiune la cea de-a IX-a ediție a Concursului &bd...