Preşedintele ANSVA, la Botoşani: „Pasul următor va fi extinderea inspecţiei de la Stânca - Costeşti pentru animale şi produse animale”

Preşedintele Autorităţii Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Dumitru Băiculescu, prezent miercuri la Botoşani la inaugurarea Punctului fitosanitar de la Stânca-Costeşti a spus că s-a făcut un pas important în ceea ce priveşte dezvoltarea comercială.

Potrivit acestuia, pe viitor se doreşte deschiderea în Vama Stânca şi a unui punct pentru animale şi produse animale.

“În calitate de preşedinte al Autorităţii Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor îmi exprim satisfacţia că am reuşit, împreună cu dumneavoastră, să deschidem un drum, o nouă poartă de dezvoltare comercială, a importului şi exportului. Ţara noastră are importanta responsabilitate de a fi punct de graniţă a Uniunii Europene, cu rolul de a supraveghea şi a preveni introducerea de boli, de animale sau alimente neconforme în spaţiul comunitar. Estimăm un trafic, potrivit datelor Biroului Vamal Stânca - Costeşti, de 100 de camioane lunar, ce vor face obiectul operaţiunilor de import –export cu produse cerealiere, legume şi fructe prin acest punct de trecere. Agenţii economici vor face o economie de timp şi alte costuri, scurtând drumul cu peste 250 de kilometri. Am reuşit, nu fără efort, să achiziţionăm echipamentele necesare controlului veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, iar colegii noştri, personalul din cadrul Direcţiei Sanitar - Veterinare din Botoşani, au fost instruiţi şi îşi vor desfăşura activitatea într-un sediu nou, pentru a îndeplini obiectivele principale ale ANSVSA: asigurarea sănătăţii oamenilor, animalelor şi a mediului înconjurător. Pasul următor va fi extinderea inspecţiei de la Stânca - Costeşti pentru animale şi produse animale, iar dacă va fi nevoie, se va putea realiza şi acesta", a declarat preşedintele ANSVSA.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

astăzi, 19:42

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...