”Aseară am fost chemat la spital”. Așa începe mărturia unui preot botoșănean, mărturie care se transformă, pe măsură ce este dezvăluită, într-un apel la rugăciune.
”Cred că preoții de Spitale, misionarii de caritate sunt cei care ”priveghează” cel mai mult dintre toți întrecându-i și pe călugări”, spune preotul Teodor Ciurariu, de la Capela Spitalului din Dorohoi.
După ce a citit rugăciunile pentru bătrânica slăbită, care îi ceruse ajutorul, părintele a trecut și pe la ceilalți bolnavi internați în secția de Terapie Intensivă a spitalului.
”Aici în această secție se dau cele mai grele ”lupte” pentru supraviețuire... Atât medicii, asistenții, și tot personalul ce își desfășoară activitatea aici trebuie să fie foarte atenți și super pregătiți... La fel și la U. P. U. Orice minut întârziere poate fi fatal pentru bolnav... De obicei îi vizitez și pe ceilalți pacienți și întotdeauna am la mine o sticluță cu ulei Sfintit de la Sfântul Maslu cu care îi ”miruiesc” atât pe cei bolnavi, cât și pe cei care sunt de gardă sau membrii familiei bolnavilor. Și vă spun că mare bucurie și speranță primesc astfel prin această ungere cu untdelemn Sfințit”, spune părintele.
”În copilărie omul acesta a fost exemplu pentru mine, un model!”
Pe un pat alăturat, un bolnav cu lacrimi în ochi asistă la rugăciunile părinleui Teodor Ciurariu.
”Îl întreb de unde este, cum îl cheamă... Cu greu îmi răspunde, era din cartierul în care stau eu și unde am copilărit. Îl recunosc. Era un bărbat mai mare decât mine cu vreo zece ani... Cornel B. În copilărie omul ăsta a fost exemplu pentru mine, un model. Juca fotbal la divizionara C din vremea aceia ”Cristalul Dorohoi" echipă, sponsorizată cum se spune acum, de Fabrica de sticlărie și porțelan. Celebra Fabrica de sticlă ce exporta în toată lumea obiectele produse aici și avea zece mii de angajați... Desigur, fabrica a fost ”privatizată” după '90 și apoi s-a închis, la fel și echipa de fotbal a ”dispărut”. Dar ce echipa de fotbal era!”.
Povestea părintelui Teodor Ciurariu devine, astfel, o poveste despre sportul de demult. Cristalul Dorohoi, o echipă care a făcut istorie în fotbalul botoșănean.
”Întotdeauna lupta la promovare în divizia B cu actuala F. C. Botoșani... Aici am văzut echipe din diviza A în Cupa României cum ar fi Corvinul Hunedoara cu Lucescu, Gabor, Vaetuș, Andone sau Jiul Petroșani cu Gigi Multescu etc., etc.
Îmi aduc aminte că acest băiat pe care acum l-am găsit bolnav în spital abia respirând era ”omul fără plămâni” care ”ara” terenul de fotbal de la un capăt la altul timp de 90 de minute. Un fotbalist extraordinar de muncitor, era mijlocaș.
În câteva minute cât am stat lângă el mi-am adus aminte de cei care ne ofereau bucurie, entuziasm și mândrie că suntem dorohoieni. Mi-am adus aminte de eutuziasmul cu care plecam și noi de la stadion urmând ca în săptămâna următoare să-i imitam...
Mă gândeam ce important este să ai modele chiar și din sport, educație pentru efort fizic, muncă, să ai pe cine imita.
Îmi aduc aminte și acum după atâția ani (au trecut cred că vreo cincizeci) de portarii Dan Belecciu, Liliac, de fundașii Petrică Stoleru, Stanciu (Olteanu cum îi ziceam noi), de Bică ( Marcu), frații Chiorăscu ( Dan și Cornel), Stoian, Dorel Grădinaru (Ghidali) extrema stânga ce ar fi făcut față și în diviziile superioare, Radu Grecu, Cornel Derscaru, Marcel Nenișca, Țuțu Bordianu, Costel Boteanu, Dorin Saucenițanu și nu în ultimul rând de marele antrenor Aurel Vasiliu.
O parte dintre ei au plecat dintre noi și probabil mai fac câte o miuță în gradina Raiului acolo unde probabil ca s-au întâlnit antrenați desigur de dom ' profesor cu vocea-i în permanență răgușită”, mărturisește cu mare emoție părintele Teodor Ciurariu, care încheie cu un apel la rugăciune: ”Rugați-vă și pentru Cornel cel greu încercat de boală!”