Premieră la Flămânzi: 83 de animale sterilizate cu ajutorul unui spital veterinar mobil! (Foto)

Timp de zece ore, spațiul a fost transformat într-un adevărat spital veterinar mobil, iar locuitorii au beneficiat absolut gratuit de servicii veterinare pentru animalele lor de companie.

Orașul Flămânzi a găzduit miercuri, 27 august 2025, o acțiune fără precedent: 71 de câini și 12 pisici au fost sterilizate într-o singură zi, în cadrul unei campanii derulate de o echipă de voluntari din Botoșani și din Germania, cu ajutorul SC Local Servicii SRL, firmă aflată în subordinea Primăriei.
Timp de zece ore, spațiul a fost transformat într-un adevărat spital veterinar mobil, iar locuitorii au beneficiat absolut gratuit de servicii veterinare pentru animalele lor de companie.

 

Înscrierile s-au făcut telefonic, după ce campania a fost anunțată online și în spațiul public din Flămânzi. Obiectivul inițial era de 60 de sterilizări, însă rezultatul final a depășit așteptările: 83 de intervenții reușite.

Sprijin internațional pentru aducerea unui spital veterinar mobil

Campania a fost posibilă datorită finanțării oferite de Till Group din Germania, care sprijină constant padocul public din Flămânzi și susține acțiuni pentru reducerea numărului de animale fără stăpân.

Intervențiile au fost realizate de echipa Darius Vet Praxis din Brașov, formată din medicii veterinari Darius Terheș și Alex Codrea, alături de o voluntară. Pentru ei, astfel de campanii sunt deja o obișnuință, dar pentru orașul Flămânzi aceasta a fost o premieră absolută.

Voluntari și logistică

Succesul a fost posibil prin colaborarea dintre voluntarii din Botoșani, echipa de veterinari, Till Group (Germania) și SC Local Servicii SRL, care a pus la dispoziție spațiul pentru campanie și a oferit ajutor logistic. Un exemplu concret de bune practici - cetățenii, iubitori de animale de peste hotare și autoritățile locale pot colabora pentru soluții etice în gestionarea animalelor fără stăpân.

„Este o acțiune care stopează la sursă fenomenul abandonului acestor animale. Aveți toată aprecierea mea pentru ceea ce faceți. Orice inițiativă viitoare va găsi sprijin la Flămânzi!”, a declarat Ioan Guraliuc, viceprimarul orașului Flămânzi.

Nu mai puțin de 11 voluntari din Botoșani, coordonați de dr. Elena Cardaș, au participat la această campanie-record.

„Ne bucurăm că această campanie a fost un succes și că locuitorii din Flămânzi au răspuns apelului nostru. Organizarea a început cu câteva luni în urmă și, în spatele unei zile cu rezultate îmbucurătoare, se află mult efort de planificare, comunicare, strângere de fonduri și coordonare. Sperăm ca această campanie să demonstreze că putem alege opțiuni mai sustenabile și mai umane în gestionarea câinilor fără stăpân”, a declarat dr. Elena Cardaș.

Obiective pe termen lung

Pe lângă rezultatele imediate, campania urmărește reducerea numărului de animale abandonate, facilitarea accesului locuitorilor la servicii veterinare chiar în oraș și creșterea nivelului de conștientizare privind sterilizarea ca soluție etică și responsabilă. Pentru mai multe detalii, puteți lua legătura cu: Elena Cardaș, voluntar: +40 742 585 289 Alexandra Butnaru, voluntar: +40 747 28 75 28 SC Local Servicii SRL - Valentin Airinei, administrator : +40 740 133 810







 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

Sunday, 1 November 2026

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

Sunday, 1 November 2026

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

Sunday, 1 November 2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...