Premieră la Cinema Unirea!

Vineri, 24 mai, de la ora 19.00, la Cinema Unirea va rula premiera națională a filmului Puzzle.

Filmul va rula la Botoșani până pe 30 mai de la ora 19.00.

• Regia Andrei Zincă

• Cu Adrian Titieni, Cătălina Mustaţă, Rodica Mandache

• Gen film o Dramă

În România post-revoluţionară, valorile au suferit o schimbare dramatică, determinând transformarea multor destine individuale.

Un executor judecătoresc de 51 de ani (Adrian Titieni), frustrat de existenţa lui solitară şi lipsită de pasiune, îşi dă seama că cei din jurul său nu fac altceva decât să se folosească de el.

Deşi are o familie frumoasă şi e căsătorit de mulţi ani cu Lena (Cătălina Mustaţă), realizează că singurul prieten îi este un bătrân scriitor orb (Dan Nuţu), pe care îl cunoaşte când ajunge să îl evacueze din propria locuinţă. Inspirat de gândirea acestuia, găseşte curajul să treacă dincolo de toate regulile pe care le acceptase în viaţă.

Astfel, va regăsi bucuria unei existenţe libere şi pasionante, şi ajunge să se îndrăgostească de o femeie mult mai tânără decât el (Tünde Skovràn).

Pentru ea, va fi gata să sacrifice tot ceea ce construise până atunci: căsătoria, slujba, poziţia socială. Până la urmă, însă, descoperă că, din nou, a fost doar folosit.

La fel ca piesele unui puzzle, toate destinele protagoniştilor se înlănţuiesc.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...