Premieră în România. O femeie a primit mii de euro DAUNE MORALE de la o bancă pentru un mesaj eronat

O bancă din România a plătit daune morale unei cliente pentru că a transmis un mesaj eronat. Cardul femeiii a fost declarat furat, iar aceasta s-a trezit ridicată de poliţie. Judecătorii au decis că banca i-a provocat persoanei în cauză o stare de ruşine şi o traumă psihică.

Curtea de Apel Bucureşti a decis în urmă cu o săptămână, printr-o hotărâre definitivă, că CEC Bank trebuie să plătească unei cliente daune morale în valoare de 3.000 de euro. Potrivit România TV, femeia s-a trezit săltată de poliţişti dintr-un centru comercial după ce a încercat să facă o plată cu cardul. Totul s-a întâmplat după ce banca a transmis un cod greşit prin care anunţa că acel card este furat.

Judecătorii au considerat că persoana respectivă a suferit o adevărată traumă psihică şi a fost pusă într-o situaţie stânjenitoare. În România această decizie este o premieră.

Este prima dată când la noi în ţară o bancă este obligată să plătească daune morale unui client.

"Tribunalul apreciază că în cauză reclamanta a făcut dovada prejudiciului moral suferit ca urmare a faptei ilicite a pârâtei, prejudiciu care, raportat la modalitatea în care respectiva faptă a fost săvârşită, (...) urmează a fi cuantificat la suma de 3.000 euro", se arată în motivare.

În decembrie 2011, CEC Bank a declarat cardul clientei ca fiind furat, iar persoana a fost ridicată de poliţişti.

"Faptul că reclamanta nu a fost informată în legătură cu blocarea cardului a condus la crearea situaţiei stânjenitoare din momentul efectuării plăţii la magazin, neputându-se considera că apariţia organelor de poliţie şi conducerea acesteia la secţie în vederea verificărilor necesare nu au creat o stare de ruşine şi stres reclamantei, producând acesteia o traumă psihică", se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti, conform romaniatv.net.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

astăzi, 19:28

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

astăzi, 18:45

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

astăzi, 18:16

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...