Premieră în Parlament: Aleşilor USL li s-a INTERZIS să depună amendamente la buget

Aleşii USL nu au avut amendamente la bugetul pe 2013. Decizia a fost impusă la nivelul uniunii, de către de liderii USL. Senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu a povestit la Realitatea TV cum a fost anunţat că nu poate depune amendamente la buget.

"Mai întâi am primit un sms în care mi s-a spus miercuri că până vineri la nu ştiu ce oră putem face amendamente, după care în momentul în care am cerut formularele mi s-a transmis cât se poate de oficial că ni se cere să nu facem amendamente", a declarat Sorin Roşca Stănescu, la Realitatea TV.

Senatorul PNL spune, însă, că nu este de acord cu o asemenea măsură.

"Eu aveam de gând să fac câteva propuneri să arăt şi de unde se poate scoate bani. Nu mi se pare în regulă că nu putem participa la facerea acestui buget chiar dacă suntem în contratimp", a conchis liberalul.

De cealaltă parte, deputatul PSD Florin Iordache nu pare deranjat de decizia USL de a-i lega de mâini pe aleşii puterii atunci când vine vorba despre amendamente.

"Ma indoiesc ca daca depunem amendamente pentru ca asa ne cere electoratul si le aratam sute de amendamente si nici unul nu are nicio sansa sa fie adoptat, castigam vreun vot. Sunt si colegi in grupurile parlamentare care au depus amendamente, dar asta nu inseamna ca vor fi acceptate" a declarat Iordache, la Realitatea TV.

Nici opoziţia nu este de acord cu măsura celor de la USL.

Comisiile parlamentare încep luni dezbaterea bugetului de stat pe 2013 şi cel al asigurărilor sociale.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Autostrada A7 va avea 30 de puncte de încărcare pentru mașini și camioane electrice!

astăzi, 14:03

Autostrada A7 Buzău – Focșani va beneficia de 30 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, amplasate în spațiile de servicii de la Milcovul, județul Vrancea. Dintre aces...

Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit: Infecţiile care cresc riscul de boală

astăzi, 13:12

Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit pentru că are legătură cu infecţii cauzate de virusuri. Sunt datele unui studiu realizat la nivel mondial. Peste 2 milioane de cazuri de cance...

Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO

astăzi, 12:07

În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o  acțiun cu efective mărite, pentru prev...