Premieră în familia lui Gheorghe Sorescu. "Numai de noi depinde cum vom trăi" FOTO

Și primul candidat din partea PNL pe lista de consilieri de la Consiliul Județean, Gheorghe Sorescu, a mers să voteze la primele ore ale dimineții, la Liceul Pedagogic.

Sorescu, cel care își dorește un nou mandat de președinte al Consiliului Județean, a venit să își exercite dreptul constituțional alături de soție, dar și de fiul cel mic, spunând că astăzi este și o premieră în familie, fiind pentru prima oară când fiul său votează, de curând acesta împlinind 18 ani.

Sorescu i-a avut alături în momentul votării și pe cei doi co-președinți ai PNL, Cătălin Flutur și Costel Șoptică.  

Candidatul PNL la Consiliul Județean a făcut un apel la botoșăneni să iasă la vot.

“Am votat pentru o echipă de profesioniști, o echipă care este cea mai bună și care va duce cu siguranță la dezvoltarea județului. Am votat inclusiv ca feciorul meu și alți tineri de vârsta lui să rămână într-un județ care se va dezvolta. Rog toți botoșănenii să vină la vot pentru că este un moment foarte important și numai de noi depinde cum vom trăi și cum ne vom dezvolta în următoarea perioadă. Am avut și am în continuare emoții", a spus Gheorghe Sorescu.








 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un băiat de 27 de ani a furat alimente de 350 de lei dintr-un magazin din Botoșani!

astăzi, 13:35

La data de 06 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 27 de ani, din municipiul Boto...

Sfântul Ierarh Nectarie – izvor nesecat de minuni, programul slujbelor la Biserica din Botoșani! (Foto)

astăzi, 12:50

Luni, 9 noiembrie 2026, biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii Botoşani, își serbează hramul, cu ocazia prăznui...

ASTĂZI! Percheziții de amploare și case răscolite cu mascații, un trofeu de căprior de 5.000 de euro găsit de polițiști! (Video)

astăzi, 11:44

Astăzi, 7 noiembrie 2026, în cadrul Operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției ...