Prefectul solicită măsuri de prevenire a blocajelor cauzate de zăpadă!

Date fiind atenţionările de cod galben de ninsoare de la nivelul judeţului, prefectul Costică Macaleţi a solicitat autorităţilor judeţene să ia măsuri pentru evitarea diverselor blocaje ce pot fi cauzate de zăpadă.

Astfel, o solicitare scrisă a fost adresată centrului de dializă, pentru ca persoanele cu deficienţă renală cronică să fie transportate din timp, astfel încât să beneficieze de tratamentul strict necesar.

Totodată, reprezentantul Guvernului în teritoriu a solicitat servicii de permanenţă şi funcţionarea comandamentului format din reprezentanţi ai instituţiilor implicate în activitatea de deszăpezire. Atenţia sporită va fi cu atât mai necesară cu cât de Ziua Naţională angajaţii de la stat beneficiază de o minivacanţă de patru zile libere.

Măsurile, ce includ o nouă verificare a stocurilor şi a utilajelor, au fost comunicate de prefectul Costică Macaleţi şi în cadrul videoconferinţei cu Guvernul, desfăşurată vineri, 27 noiembrie, la ora 10,00.

Cu această ocazie, prefecţii, dar şi miniştrii de resort, sub conducerea premierului Dacian Cioloş, au prezentat măsurile luate până în prezent pentru gestionarea problemelor puse de sezonul rece. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...