Prefectul a verificat deszăpezirea drumurilor din judeţ

  Pe traseul Botoşani – Darabani – Rădăuţi Prut – Coţuşca – Săveni, prefectul Costică Macaleţi a verificat în această dimineaţă modul în care s-a acţionat pentru deszăpezirea arterelor rutiere din nordul judeţului.

 Astfel, reprezentantul Guvernului în teritoriu a constatat că drumurile naţionale sunt circulabile, fiind instituite două restricţii de tonaj pe tronsoanele Hudeşti – Darabani şi Darabani – Păltiniş, măsura fiind luată şi pe unele drumuri judeţene.

Pe ansamblu, prefectul Costică Macaleţi a putut să vadă că activităţile de deszăpezire s-au derulat într-un ritm bun, date fiind troienele de peste 2 metri ce s-au format din cauza viscolului din zilele trecute.

Am luat legătura cu toate primăriile de pe traseu şi sunt convins că eforturile făcute în aceste zile sunt considerabile. Mulţumesc domnilor primari, direcţiei de drumuri judeţene, celei de drumuri naţionale, dar şi structurilor Ministerului Afacerilor Interne care s-au implicat în acţiunile întreprinse pentru depăşirea cu bine a acestui episod de viscol, a concluzionat prefectul Costică Macaleţi.

Comunicat de presă Cancelaria prefectului 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...