Povestea Fiului Risipitor este probabil cea mai cunoscuta pilda evanghelica; s-au scris carti si romane cu acest titlu, ba mai mult, s-au facut si filme pe aceasta tema. Cu toate acestea, noi o citim iarasi si iarasi, in fiecare an, in cea de a doua Duminica a Triodului, si de fiecare data descoperim noi invataturi folositoare.
Sfantul evanghelist Luca, ne descrie foarte concis cum s-au petrecut lucrurile: un tata avea doi fii, iar cel tanar a venit intr-o zi si i-a spus: "Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a împartit averea." Apoi fiul a plecat intr-o tara indepartata, unde si-a risipit averea, "traind in desfranari".
Nu ni se spune daca tatal a insistat sau nu, ca fiul sa ramana, desi ne putem da seama cu usurinta ca el ar fi vrut sa stea. Stim insa ca fiul a cerut, iar tatal i-a indeplinit dorinta. "Tara indepartata", exista sau a existat poate si in inimile noastre la un moment dat, pentru ca tentatiile lumii acestea au existat din totdeauna, mai ales pentru tineri, iar libertatea pe care o alegem uneori, este defapt libertatea de a ne rataci si de a umbla dupa placeri ce ne creaza o falsa senzatie de fericire.
Dupa o vreme insa, dupa ce si-a risipit averea, lucrurile au devenit grele, iar mirajul fericirii departe de casa s-a risipit, iar tanarul si-a dat seama ca a gresit.
Iubiti crestini,
Greseala facuta de acest tanar, este repetata de generatii si generatii de oameni, desi am fost preveniti de atatea ori. Cati dintre noi n-am auzit pe parinti spunandu-ne "nu pune mana pe plita, ca te arzi" si noi tot am pus-o? Exista o tendinta pe care o avem cu totii de a nu asculta si ne incapatanam sa credem ca stim noi ce este bine. Iata poate una din cele mai clare explicatii a greselii Fiului Risipitor, pe care ne-o da un Parinte Filocalic:
"31. Nu te ruga pentru indeplinirea dorintelor tale, pentru ca s-ar putea ca ele sa fie impotriva vointei lui Dumnezeu. Ci roaga-te asa cum ai fost invatat, spunand: faca-se voia Ta cu mine (Luca 22.42), pentru ca El iti vrea binele, pe cand tu nu stii intotdeauna ce este bine.
32. Adesea, cand ma rugam, ceream ceea ce credeam eu ca este bine, insistand cu cererile mele cu o incapatanare neinteleapta, fara sa las pe El sa intocmeasca lucrurile pentru mine, dupa intelepciunea Sa. Iar dupa ce am obtinut ceea ce cerusem, mi-a parut rau, ca nu am cerut ca sa se faca voia Domnului cu mine, pentru ca lucrurile mi s-au aratat a fi altfel decat crezusem eu".
Totusi, acest tanar usuratic, aflandu-se in saracie si tristete, isi da seama de greseala facuta si o recunoaste: "Am gresit" spune el. Si acesta este primul pas - sa ne recunoastem greseala si sa nu ne mintim pe noi insine. Este poate prima conditie a sanatatii mentale, fara de care ne putem pierde total echilibrul si ne ratacim definitiv. Urmeaza al doilea pas, fara de care nu putem fi salvati, si anume sa ne recunoastem greseala si fata de cine am gresit, asa cum a facut fiul intorcandu-se acasa si ingenunchind in fata tatalui si spunand: "Tata, am gresit". Vanzatorul Iuda, si-a dat si el seama ca a gresit, cand a spus "am gresit ca am vandut sange nevinovat", dar nu a alergat la piciorul crucii sa ceara iertare Mantuitorului, ci a orbecait in intuneric si a ajuns acolo unde duce disperarea si ratacirea, adica la sinucidere.
Cineva spunea ca aceste doua vorbe "am gresit" sunt cuvintele pe care le spunem cu cea mai mare greutate. Si cred ca este adevarat, daca ne gandim numai la cate prietenii sau cate casnicii s-au stricat pentru ca una dintre parti sau amandoua au refuzat sa spuna "am gresit".
Este o greseala pe care o facem adesea din nebagare de seama, sau poate din superficialitate, dar care ne poate costa mult.
Aceeasi greseala, facuta insa din infumurare si pretinsa superioritate, o fac mai marii zilelor noastre, politicienii, oameni de stat, conducatorii militari, etc.
Cate sute de mii de vieti omenesti nu s-au pierdut in razboaie pornite din ambitii politice, pe care cei vinovati nu le-au recunoscut vreodata, si in loc sa spuna "am gresit" si-au cautat scuze si justificari?
Cate greseli militare care au cauzat victime, au fost recunoscute de generali sau de ofiteri superiori? Mai mult, in ziua de astazi, cand se fabrica asa-zisele "bombe inteligente", a trebuit sa se inventeze si termenul de "pagube colaterale", tocmai pentru a evita rostirea acestor doua cuvinte "am gresit" si a nu recunoaste ca "bombele inteligente" omoara o multime de oameni nevinovati.
De cate ori, aparatul judiciar (care de fapt nu este un aparat, ci o mana de oameni) nu a condamnat oameni nevinovati, iar cand i-a eliberat nici macar nu li s-a spus "ne pare rau, am gresit", ci "zi mersi ca ti-am dat drumul"? Este adevarat insa, ca Dumnezeu Atotputernicul, poate intoarce si un lucru rau in ceva pozitiv, iar multi dintre cei ce au fost inchisi pe nedrept recunosc si astazi ca in inchisoare s-au apropiat mai mult de Dumnezeu si au invatat mai mult decat in libertate (imi vin in minte cuvintele Parintelui Braga care spunea ca la iesirea din inchisoare a sarutat patul in care a dormit atatia ani de detentie nemeritata).
Dar nu numai oamenii politici si demnitarii au aceasta greutate in a-si recunoaste greselile si de a spune "am gresit", ci si oameni care sunt buni cunoscatori ai Evangheliei, preoti si ierarhi deopotriva. Iata cum la inceputul anului 2000, Vaticanul a publicat o scrisoare deschisa, prin care se dorea recunoasterea unor erori facute in ultimi doua mii de ani. Printre altele se spunea ca papalitatea "regreta marginalizarea unor biserici surori" care s-a repetat de-a lungul secolelor. Daca se face cumva referinta la anatemizarea Bisericii de Rasarit, pentru ca nu a acceptat modificarea Crezului si nu a refuzat dreptul preotilor de a se casatori, sau daca este vorba despre profanarea si jefuirea bisericilor ortodoxe, in timpul cruciadelor sau atragerea/fortarea unor prelati rasariteni de a parasi Biserica Ortodoxa, si multe altele, atunci termenul "marginalizare" este cel putin superficial. Vedeti dar cat de greu este a rosti "am gresit"?
Totusi, acest fiu pacatos, din citirea de astazi, a gasit puterea de a se intoarce la tatal sau si de a spune "am gresit", iar tatal l-a iertat deindata si a dat ordin sa se injunghie pentru el vitelul cel mai gras si toti sa se veseleasca. Asemenea lui, trebuie sa facem si noi, mai ales acum cand ne aflam la doua saptamani de intrarea in Postul Mare, sa ne recunoastem greselile si sa cerem iertare Domnului, dar si tuturor celor fata de care am gresit, curatindu-ne astfel sufletele si netezindu-ne calea spre Imparatia lui Dumnezeu.
Iubiti crestini,
S-ar parea ca invataturile din aceasta parabola se opresc aici, la recunoasterea greselii, intoarcerea acasa si primirea iertarii. Dar nu este numai atat...
Vedem dar ca fiul cel mare, care a stat la casa tatalui, a muncit din greu si a fost ascultator, cand a vazut cum tatal sau il iarta si il primeste pe fratele sau mai mic, s-a maniat si i-a reprosat tatalui spunand:
"Iata, atâtia ani îti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei.
Dar când a venit acest fiu al tau, care ti-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el vitelul cel îngrasat."
Dar iata, ca tatal ii da o lectie de dragoste si de milostivire, fiului cel mare, spunandu-i ca:
"Trebuia însa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a înviat, pierdut era si s-a aflat".
Iata ca, in citirea evanghelica de azi, putem vedea si o paralela cu cea din Duminica trecuta, a Vamesului si Fariseului. Fiul cel mare, care facuse tot timpul voia tatalui si muncise din greu, face exact greseala fariseului, care credea ca respectand legea, are dreptul sa se considere mai bun decat celalat, marindu-se astfel pe sine si dispretuindu-si aproapele.
Am putea zice ca acest tata bogat, milostiv si totodata intelept, a avut defapt doi fii plecati de langa el: unul trupeste si altul sufleteste, iar in acea zi fericita pentru el, amandoi s-au intors acasa si au gasit calea cea buna, pe care o pierdusera de atata timp.
Sa invatam dar din greselile celor doi fii si sa ne intoarcem si noi la casa Tatalui nostru, marturisindu-ne pacatele, spunand "am gresit", si sa sporim in iubirea si intelegerea celorlati, ca sa ne facem vrednici de dragostea si milostivirea Dumnezeiasca, pentru a putea petrece vietile noastre in pace si bucurie sufleteasaca.
In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh,
Amin.
(Parintele Alexandru)