Povestea unei eleve a Liceului de Arte a obtinut Premiul I la un concurs national!
Stiri Botosani Saturday, 23 October 2010 ActualitateConcursul naţional "Toleranţă şi convieţuire în spaţiul public" îşi propune promovarea valorilor democratice în rândul liceenilor, dezvoltarea spiritului civic şi valorizarea experienţelor pozitive de viaţă ale acestora.
Ediţia a VI-a a concursului s-a încheiat sâmbătă, 16 octombrie 2010, când la Centrul Raţiu pentru Democraţie din Turda au fost prezentate lucrările premiate şi au fost decernate premiile.
În acest an, la concurs au participat 234 de lucrări realizate, de 546 de elevi şi profesori, din 31 de judeţe ale ţării. Liceenii au fost încurajaţi să participe la proiect, realizând lucrări care să reflecte experienţe din viaţa personală sau a celor din jur. Lucrările trimise au luat forma unor texte, pagini web, montaje foto sau video, colaje, grafică, etc. Acestea au demonstrat o foarte bună înţelegere teoretică a valorilor democratice dar şi exersarea acestora de către autori prin activităţi de implicare în sprijinul "celuilalt" aflat, într-un fel sau altul, într-un punct excentric, nevralgic, în raport cu majoritatea
Premiul I, în valoare de 600 de euro, a fost acordat elevei Ioana Poleac de la Liceul de Artă "Ştefan Luchian" din Botoşani. Lucrarea prezintă povestea autoarei care, în urma unei drame familiale, provocată prin decesul verişorului ei, Robert, bolnav de leucemie, s-a implicat în activităţile direcţionate în sprijinul copiilor bolnavi de leucemie.
Premiul II (400 de euro) a fost atribuit elevilor Ioana Cozma, Patricia Mureşan şi Sebastian Dehelean, din Arad. Subiectul filmului realizat de aceştia îl reprezintă copiii din centrele de plasament din Arad şi activităţile desfăşurate de elevii liceului împreună cu aceşti copii.
Elevii din Blaj au obţinut premiul III, în valoare de 200 de euro. Ei au realizat un studiu despre cerşetorie, devenită "un amplu fenomen social în Blaj, ca şi în întreaga ţară". Elevii au încercat, în urma cercetării lor, să propună soluţii la îndemâna tinerilor care pot contribui la diminuarea acestui fenomen.
Proiectul, iniţiat de Centrul Raţiu pentru Democraţie în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Colegiul "Emil Negruţiu" Turda şi TVR Cluj, a fost finanţat în acest an de Ratiu Family Charitable Foundation, Londra, cu suma de 8200 de lei, şi de Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu suma de 1800 de lei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Artiștii de la Clubul Copiilor Dorohoi, premii și aplauze la Festivalul Național ”Muzritm”! - FOTO
Elevii de la Clubul Copiilor Dorohoi, din nou pe cele mai înalte trepte ale podiumului la Festivalul Național de interpretare vocal-instrumentală a muzicii ușoare pentru copii și adolescenț...
Președintele Sanitas cere deblocarea angajărilor din sistem: ”Spitalul din Botoşani are un deficit de asistenţi medicali de 42%!”
Federația Sanitas solicită Parlamentului să adopte o soluție legislativă care să permită spitalelor să angajeze personal în funcție de necesități și de bugetul disponibil. Preşed...
Antrenorul Rapidului, înaintea meciului cu FC Botoșani: ”O deplasare grea prin tradiție, un loc unde se câștigă greu!”
Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, a afirmat, în conferință de presă de vineri, că dacă jucătorii săi își păstrează entuziasmul arătat în prima etapă a Superligii, au ș...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.69 secunde