La cateva zile dupa ce cinci catelusi au fost salvati, cu sprijinul cetatenilor, al pompierilor de la ISU Botosani, spre fericirea copiilor care s-au mirat ca ceea ce au vazut in filme ca se intampla in America e posibil si in Romania, un dus rece in plina canicula a inghetat toate zambetele prichindeilor din cartier.
Povestea orfanilor: Am vazut la televizor ca prin America se intampla asa ceva, nu am crezut ca e posibil si la noi
Primul drum a fost la cabinetul medicului veterinar Dorin Vasiliu. Da, ni se spune, pot fi dati spre adoptie, insa numai dupa o luna de zile, cand se presupune ca micutii se pot hrani singuri. Atunci, la cabinetul domniei-sale poate fi afisat un anunt referitor la adoptie. Medicul Vasiliu este binevoitor si ne indruma catre asociatiile de protectie a animalelor, unde putem afla cum se procedeaza in astfel de situatii.
Primul telefon este concis, clar si... surprinzator! "Doamna, trebuie sa puneti cateii intr-un cos, sa ii duceti la domnul Vasiliu si sa vi-i eutanasieze. Este spre binele lor". Liniste. Nu este raspunsul la care ne asteptam, nici macar ultimul care ne-ar fi trecut prin gand. "Nu va supratati, cum se numeste asociatia la care am sunat?", intrebam, crezand desigur ca este vorba despre o farsa. "Asociatia pentru Protectia Animalelor XX". Deci nu este o farsa. "Stiti, cateii nu sunt ai mei, mama lor s-a aciuat langa bloc inainte de a naste puii, acum cinci zile a fost calcata de o masina", explicam in continuare, cu oarece sperante, mai ales ca aflam ca doamna creste peste 40 de animale, in acest moment. Explicam ca nu avem nici cum sa ii crestem in apartament, nici sa ii tinem langa bloc, dar nici sa ii aruncam pe strada. "Fiti linistiti, voi suporta eu costul eutanasierii. Vorbiti cu domnul Vasiliu si pana diseara eu vin si platesc. Este spre binele lor. Asa se procedeaza peste tot in lume, sa nu credeti altceva. Asa este cel mai bine pentru ei".
Apelam la al doilea numar de telefon. Relatam inca o data povestea. Nu sunt posibilitati deocamdata, decat sa cautam persoane care vor sa ii adopte. "Nu va pot ajuta. Stau la bloc, iar toate persoanele pe care le cunosc nu mai au loc. O doamna are 50 de animale la curte. Toate familiile unde plasam de obicei au deja prea multe animale. Noi avem un teren unde trebuie sa contruim padocuri, ne-a dar primaria, dar nu avem bani sa incepem constructia".
Extrem de devotata, doamna ne suna peste numai cinci minute si ne da indicatii: sa le dati sa manace la trei ore, cumparati biberon de la farmacie, le dati laptic amestecat cu branzica de vaca. Aveti grija, sunt prea micuti si trebuie masati pe burtica, foarte usor, pentru ca ei nu stiu sa isi faca nevoile. Mama lor i-ar fi lins pe burtica, tocmai de asta. Ii inveliti bine, chiar daca este foarte cald, altfel mor foarte repede...
Da, Romania nu este America! Si nici nu va fi vreodata. De asta romanii castiga premii cu filme atat de dure, incrancenate in comunismul creator. De asta ne omoram in urma cu 20 se anii copiii nascuti cu malformatii, de asta omoram acum caini cu bani multi si ne vindem sufletele pe cativa arginti.
Catelusii si-au gasit, cativa dintre ei, prieteni. Ceilalti posibil sa fie luati spre adoptie sau sa ramana prin cartier.
Avem insa o dilema, privind ghemotocele de blana din cutie: unde este raul pe care il facem, daca CEL MAI BINE PENTRU EI ESTE EUTANASIEREA? Si daca ii mai eutanasiem, doamna, cum mai fac bani celelalte firme, cele care incaseaza un miliard de lei de la Primarie pentru a alerga patrupezii prin oras? Nici pe aceia nu ii eutanasiaza nimeni. Pe caini adica! Cum de ce? Contractul este pe un an, daca ii termina asa repede... unde e obiectul muncii?
Asa ca, doamna de la Asociatia pentru Protectia Animalelor, pentru binele comunitarilor si prosperitatea firmelor de fugarit caini prin oras, am refuzat eutanasierea... Dar ne-am convins ca viata in Botosani bate filmul din America!
