O fată a rămas fără vedere. Din această cauză, ura pe toată lumea. Numai un băiat s-a apropiat de ea si a reusit sa îi câştige atenţia şi inima. Cei doi îşi petreceau alături cea mai mare parte din timp. Într-o zi, tânăra îi spuse celui drag:

- Tot ce-mi doresc mai mult pe lumea asta e să pot vedea iar soarele, luna, natura, oamenii. Vreau să văd chipul tău… Nu ştiam ce dar minunat ne-a dat Dumnezeu când ne-a hărăzit miracolul privirii…

După o vreme, băiatul îndrăgostit se hotărî să ceară mâna iubitei.
- Vrei să te căsătoreşti cu mine?
Tăcerea era apăsătoare, iar tristeţea plutea în aer. Cu tremur în glas, fata îi răspunse:
- Nu mă voi căsători dacă nu pot vedea… Nu mă voi putea descurca pentru amândoi şi nu vreau să-ţi devin povară…

La ceva timp, doctorul o chemă la spital pentru a-i da vestea cea bună. Transplantul de cornee se putea face foarte curând. Apăruse un donator. Fericirea a fost imensă şi, după operaţie, primul care a vrut să o vadă a fost iubitul său. Dar acesta era şi el… nevăzător. Scuturându-se parcă de o povara, ea spuse:
- Nu mă pot căsători cu un orb.

Tânăra s-a întors să plece. Inainte să dispară sunetul paşilor ei, băiatul i-a şoptit:
- Să ai grijă, te rog, de ochii mei!