Posturile de directori ai Nova Apaserv, scoase la concurs. Sorescu, nemulțumit de "performanțele" actualilor șefi!
Stiri Botosani Wednesday, 3 April 2013 ActualitateÎn prezent, director general este Gabriel Cârlan, iar cei doi adjuncți sunt Ady Petrușcă și Neculai Gheorghică, toți trei beneficiind susținere politică atunci când au fost numiți interimari pe funcții.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, s-a declarat nemulțumit de performanțele pe care aceștia le-au avut la cârma operatorului de apă și a spus că ar trebui să se gândească foarte bine dacă se înscriu la concurs.
"Dacă mă întrebați, performanțele nu sunt excepționale. Eu le-aș spune să se gândească de două ori dacă se mai înhamă și să își evalueze foarte obiectiv performanțele și munca pe care au depus-o până acum și să vadă dacă se pot prezenta la concurs. Mă refer la toată echipa", a spus Sorescu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Valeriu Iftime a prins curaj după victoria cu UTA: „Nicio echipă nu ne-a făcut pe fotbal”
Valeriu Iftime, acţionarul celor de la FC Botoşani, s-a declarat încântat de prestaţia echipei sale în victoria cu UTA Arad şi a vorbit cu optimism despre şansele moldovenilor d...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider / De la Kiev se anunță că Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”!
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski şi con...
Doi soți din Dorohoi, alături de șase dintre copiii lor, în pelerinaj la Cuvioasa Parascheva: ”E ca la o vânătoare de comori, iar comoara este Sfânta!” - VIDEO
Au opt copii, o familie fericită și unită, chiar dacă lipsurile îi supun la grele încercări. Pentru că vor să îi mulțumească Lui Dumnezeu, au ajuns astăzi la Iași, pentru ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.92 secunde