Posturi în învățământ în pericol din cauza scăderii populației școlare!

Și în acest an vor fi restrângeri de activitate în sistemul de învățământ de la nivelul județului Botoșani, dar deocamdată nu se știe numărul posturilor afectate.

Liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ, Liviu Axinte, susține că unul dintre motivele care vor determina restrângeri de activitate este scăderea populației școlare, mai ales în mediul rural.

“Restrângeri de activitate probabil că vor fi. Nu ştiu dacă vor fi ca anul trecut, dar vor fi, nu neapărat la liceu. Pot fi la grădiniţe, la clasele primare, de unde încep să apară reduceri ale numărului de copii. Lucrul acesta este constatat şi în mediul rural. Sunt comune care în anii din urmă aveau şape clase de I -a în comună, iar acum nu ştiu dacă se fac două, discutând cu colegii. Și în aceste condiții sigur că se vor impune reduceri de posturi", a spus Liviu Axinte.

Săptămâna aceasta se va constitui Comisia de mobilitate la nivelul Inspectoratului Şcolar, iar în etapa următoare Comisia de mobilitate la fiecare unitate şcolară.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru și-a anunțat decizia, după ce i s-a cerut demisia la FC Botoșani - Oțelul 1-1!

astăzi, 15:11

Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat la finalul partidei cu Oțelul Galați, încheiată la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numÄ...

Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!

astăzi, 14:47

Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...

Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)

astăzi, 13:39

Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...