Postul de director executiv al DGASPC Botoșani, scos la concurs! Vezi condițiile de participare

Agenția Națională a Funcționarilor Publici a scos la concurs postul de director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, concursul fiind programt pentru data de 21 ianuarie 2013.

Conditii de participare:

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în psihologie, sociologie, asistenţă socială, ştiinţe umaniste şi arte, ştiinţe administrative, ştiinţe juridice, ştiinţe economice, medicină;

- studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile art.31 alin.(1) din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010;

- pot participa şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului universitar de lungă durată în alte domenii, cu condiția să fi absolvit studii postuniversitare sau studii de masterat în unul din domeniile menţionate mai sus, precum şi programe de formare şi perfecţionare în administraţia publică;

- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 3 ani.

In cadrul interviului candidaţii au obligaţia de a prezenta şi de a susţine un referat cuprinzând analiza sistemului de asistenţă socială şi protecţia copilului din judeţ, precum şi propuneri de restructurare, sau după caz, de dezvoltare a acestui sistem la nivelul judeţului Botoşani.

În prezent, funcția de director executiv este ocupată, interimar, de Daniela Juravlea.

Una dintre persoanele care și-a manifestat intenția de a participa la concurs este Dan Șlincu, directorul adjunct al instituției.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneanca Raluca Turcan, nominalizată pentru portofoliul Ministerului Muncii în Guvernul Mureșan

Friday, 25 September 2026

PNL a transmis public, vineri, lista miniștrilor susținuți de partid pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Printre aceștia se numără Raluca Turcan, propusă pentru portofoliul de la Ministerul Mun...

Slujiri arhierești în parohiile din județul Botoșani, săptămâna viitoare!

Friday, 25 September 2026

Duminică, 27 septembrie – Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta L...

Botoșani, județul cu cele mai mici salarii din România!

Friday, 25 September 2026

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat date potrivit cărora câștigul salarial mediu brut lunar înregistrat la nivelul economiei naționale în anul 2025 a fost 8716 le...