Postul de administrator public al judeţului nu şi-a găsit ocupant încă

După plecarea lui Radu Judele din funcţia de administrator public al judeţului, postul a rămas neocupat, iar actuala conducere a Consiliului Judeţean nu dă semne că se grăbeşte să-i găsească înlocuitor.

Preşedintele CJ, Costică Macaleţi spune că deocamdată nu s-a găsit persoana care să poată ocupa asemenea funcţie şi că, şi dacă ar găsi-o, ar trebui să promoveze un concurs organizat în acest sens. Întrebat care ar trebui să fie calităţile potenţialului adminstrator public al judeţului, şeful CJ a susţinut că: "Să ştie foarte bine judeţul, dacă s-ar nimeri să am şi eu încredere în el ar fi minunat, să aibă experienţă, o anumită vechime, să aibă prestanţa necesară pentru a fi manager de judeţ sau administrator de judeţ", declară Costică Macaleţi.

Radu Judele a ocupat postul de administrator public al judeţului la solicitarea expresă a lui Florin Ţurcanu, fostul şef al CJ, care l-a adus pe Judele de la Iaşi, unde condusese o perioadă Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Iaşi. Acum Radu Judele este consilier judeţean din partea PNL.

La Suceava, postul de administrator public al judeţului a fost ocupat din precedentul mandat al lui Gheorghe Flutur la CJ, 2008- 2012, de către Irina Vasilciuc, cea care ar putea prelua funcţia şi în actualul mandat. În perioada 2012- 2016, cât CJ Suceava a fost condus de Cătălin Nechifor, adminstrator public a fost Ionuţ Adomniţei. Atât Vasilciuc cât şi Adomniţei au performat pe posturi.

La Iaşi, însă, postul de administrator public nu a fost ocupat niciodată, deşi discuţii despre scoaterea sa la concurs au fost încă din mandatul 2004. 2008, când şef al CJ Iaşi era Lucian Flaişer.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un nou paraclis închinat Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria, sfințit la Dorohoi!

astăzi, 11:25

Numeroși credincioși din Dorohoi au participat astăzi, 4 octombrie 2026, la slujba de sfințire a paraclisului amenajat la demisolul Bisericii „Învierea Domnului” din municipiul D...

„Premiat” cu o amendă de 20.000 de lei în Piața Mare, vezi ce a făcut botoșăneanul!

astăzi, 11:08

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, au identificat în Piața Centrală, din municipiul Botoșani, un tânăr, de 28 de ani, din comuna Stăuceni, care comercializ...

Și-a rănit prietenul în timp ce încerca să fugă de Poliție cu mașina și a plecat de la locul accidentului!

astăzi, 10:16

La data de 04 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 22 de ani, din comuna Hudești, ce...