Poștașii din Botoșani amenință că întrerup lucrul! Ce nemulțumiri au!

Le-a ajuns cuțitul la os! Poștașii din Botoșani amenință că vor întrerupe lucrurl dacă în cel mai scurt timp nu se vor soluționa problemele cu care se confruntă cei care lucrează în acest domeniu.

Nemulțumirile factorilor poștali au fost aduse în atenția prefectului Dan Nechifor, în ultima ședință a Comisiei de Dialog Social, de către Vasile Chiru, președintele Blocului Național Sindical Botoșani.

Una dintre principalele nemulțumiri a factorilor poștali este cea privitoare la neacordarea concediilor de odihnă, de mai mulți ani, pentru salariații care lucrează în mediul rural.

De asemenea, agenții și factorii poștali solicită ca funcția lor să fie introdusă în lista salariaților cu condiții deosebite de muncă, “pentru a nu mai fi nevoiță să străbată prin ger, arșiță, ploaie, viscol, zeci de kilometri, cu câte 10-20 de kilograme atârnate de gât, până la vârsta de 65 de ani".

“La Poștă au fost niște revendicări care au rămas pe lista promisiunilor făcute de foștii guvernanți, legate de condițiile de muncă, de personal, de serviciile pe care le fac și siguranța în primul rând a angajaților. S-a rămas la stadiul de discuție. Acum, din punctul meu de vedere, multe lucruri nu se vor rezolva. E un Guvern tehnocrat, care nu se va gândi să rezolve aceste probleme sociale, ci se va gândi la alegerile locale și parlamentare. Dacă nu se va gândi rezolvarea acestor probleme va fi afectat cetățeanul pentru că sindicaliștii din Poștă sunt dispușă să oprească lucrul pentru a obține acele drepturi minime sociale și de protecție. Până acum au fost tratați cu indiferență", a spus Vasile Chiru.

Situația factorilor poștali și a doleanțelor acestora urmează a fi discutată într-o ședință viitoare a Comisiei de Dialog Social.

 

Spune-ne opinia ta