Portariuc: "Sunt școli unde efectiv plouă în sălile de clasă"
Stiri Botosani Wednesday, 31 July 2013 ActualitateEdilul șef a mai precizat că anul acesta a fost necesară suplimentarea bugetului, întrucât nu s-au mai făcut investiții în școli de foarte mulți ani.
"Este o situație financiară care nu ne permite să facem tot ce ne-am dori pentru că suntem grevați de împrumuturile din spate. La școli solicitările sunt foarte mari. Am avut zilele trecute discuții cu directorii de școli, cum ar fi Liceul Textil, unde efectiv plouă în sălile de clasă, unde nu a fost refăcut acoperișul de 15 ani. Eu nu am înțeles de ce au fost neglijate. Investiții în școli, reparații, nu au fost făcute de 10 ani. Peste tot sunt probleme mari. La rectificare am mai alocat 500.000 de lei", a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!
Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...
Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru
FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...
Elevii Liceului „Petru Rareș” din Botoșani, premiați la un concurs gastronomic! (Foto)
Elevii din clasa a X-a - Industrie alimentară, au reprezentat Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani cu talent, creativitate și pasiune la cea de-a IX-a ediție a Concursului &bd...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.75 secunde