Portariuc: "În campania electorală am trăit un sentiment de izolare politică"

Primarul Ovidiu Portariuc, care este și președintele organizației municipale a PSD Botoșani, le-a cerut social-democraților să fie alături de el în proiectele politice și administrative pe care le desfășoară și a spus că partidul are nevoie de mai mulți jucători și mai puțini spectatori.

“Reconstrucţia partidului nu se poate face doar cu o singură persoană. Reconstrucţia şi reconsolidarea unui partid este un efort de echipă, iar contribuţia fiecăruia contează foarte mult în acest proiect.Cred că PSD trebuie să aibă mai puțini spectatori în tribună și cât mai mulți jucători în teren. În campania electorală am trăit un sentiment de izolare politică. În afară de echipa mea de campanie, au fost câteva persoane din conducerea organizației municipale care au venit alături de mine în acele momente când aproape nimeni nu credea în șansele mele de a câștiga Primăria. O bună parte a conducerii de atunci a organizației municipale a partidului la nivel de județ nu a fost alături de mine. Au stat pe margine, au privit ca niște spectatori, la o confruntare în care adversarii noștri ne depășeau cu mult din punct de vedere numeric, logistic și mai ales financiar. Văd și acum această tendință a unora de a sta pe margine și de a comenta că ce face primarul e bine sau nu. Eu îi rog din nou pe acești comentatori să coboare din ipostaza de spectatori și să intre în joc. Victoriile se câștigă pe câmpul de luptă", a spus Portariuc.

Social-democratul le-a mai transmis colegilor din partid că e greșită abordarea cum că primarul răspunde pentru tot.

“Eu răspund doar pentru faptele mele și nu pot fi răspunzător pentru ceea ce fac ceilalți sau pentru lipsa faptelor celorlalți. Am candidat sub culorile PSD și victoria vine mereu însoțită de răspundere. Am obținut victoria sub culorile PSD și răspunderea va fi împărțită cu acest partid. Cei care își doresc ca eu să eșuez nu fac altceva decât să sape la propriul lor eșec, pentru că tot ceea ce se întâmplă cu mine ca primar sau ca președinte de organizație se va răsfrânge asupra înregii organizații", a conchis Portariuc.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ASTĂZI: 1.200 de porții de pizza, oferite gratuit la Biserica Pacea din Botoșani. „Binele și bucuria se înmulțesc atunci când le dăruim mai departe!”

astăzi, 09:30

Un gest de generozitate va aduce zâmbete pe chipurile a 1.200 de persoane din Botoșani. O firmă sin Botoșani oferă gratuit 300 de pizza extra large, care vor fi împărțite în c&...

ALERTĂ dispariție minor: Sophien Constantin are 14 ani, familia a cerut ajutorul polițiștilor!

astăzi, 08:57

Noaptea trecută, în jurul orei 03:30, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a unui minor,  Chisăliță Sophien Constantin, de 14 ani, din municipiu...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (430)

astăzi, 08:14

„HOHOTE”, O REVISTĂ STRĂLUCITOARE Prin intermediul epigramistului Mihai Haivas primesc nr. 79 (nr. 37 serie nouă) al revistei „HOHOTE”. Este o publicație națională de ...