Portariuc explică de ce i-a retras atribuțiile lui Viorel Iliuță: "Vreau să monitorizez direct investițiile"

Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că viceprimarul Viorel Iliuță a rămas fără o parte din atribuții întrucât s-a dorit o optimizare a activității la nivelul Primăriei și susține că sunt și unele zone unde nu este mulțumit cum edilul și-a făcut treaba.

Edilul-șef al municipiului a precizat că decizia pe care a luat-o nu are legătură cu conflictul din cadrul USL, de la nivel local. El a spus că în cadrul alianței nu se discută despre persoane, ci despre principiile unei colaborări și a unei susțineri, a unor proiecte.
 
"A fost vorba de o optimizare a activității interne, au fost repartizate în ambele sensuri atribuțiile către cei doi viceprimari, către administratorul public. Personal, am preluat eu o parte din atribuții. Vor mai fi astfel de repartizări și pe parcurs, în funcție de prioritățile fiecăruia. Atribuțiile sunt în număr egal la ambii viceprimari. Vreau să monitorizez direct investițiile, nu sunt mulțumit de modul cum au fost soluționate până acum problemele, s-au mișcat extrem de încet și vreau să accentuez puțin latura aceasta. Domnul viceprimar Cosmin Andrei a avut din start cam 30% din atribuții și acum cred că este o repartizare egală", a spus Ovidiu Portariuc.

Întrebat dacă este nemulțumit și de activitatea viceprimarului Cosmin Andrei, Portariuc a spus că are să îi reproșeze și acestuia câteva aspecte, cum ar fi problema câinilor comuntari. Cu toate acestea, nu i-a luat din atribuții.

"Acolo unde sunt nemulțumit i-am reproșat. Până la 1 iulie trebuia rezolvată problema câinilor comunitari și se pare că vom avea un decalaj de o lună de zile. Acesta ar fi reproșul, decalajaul de o lună față de termenul promis de mine", a spus primarul.

Viceprimarul Viorel Iliuță nu se mai ocupă de investiții, asociații de proprietari, disciplina în construcții.

Edilul-șef al municipiului a spus că Viorel Iuliuță are în continuare o listă cu peste 10 sectoare de care se ocupă, cum ar fi edilitare, iluminat, patrimoniu, cultură.

Portariuc a mai spus că acum atribuțiile celor doi viceprimari sunt echilibrate, nu ca la Consiliul Județean, unde 90% dintre atribuții sunt la vicepreședintele liberal.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...