Portariuc despre trenul de mare viteză: "Este un proiect la care abia îndrăznim să ne gândim". Vezi varianta de rezervă în cazul în care nu se va realiza
Stiri Botosani Tuesday, 19 November 2013 ActualitateValoarea proiectului se ridică la 180 de milioane de euro şi presupune modernizarea căii ferate Vereşti-Botoşani, amenajarea de noi staţii, cu sistem ticketing electronic şi achiziţionarea de material rulant ecologic.
“Este un prioiect mai avangardist şi poate prea îndrăzneţ pentru această perioadă. E un proiect care leagă cele două comunităţi şi permite accesul şi mobilitatea forţei de muncă din cadrul arealului astfel încât în aproximativ 10-15 minute orice cetăţean poate ajunge din areal în Suceava şi invers, din Suceava în Botoşani. Proiectul este finanţabil prin fonduri europene, prin POS Transport, dare este un proiect la care abia îndrăznim să ne gândim", a spus primarul.
În cazul în care acest proiect nu va avea susţinere financiară, municipalitatea botoşăneană are şi un proiect de rezervă.
“O alternativă la transport în cazul în care acel tren de mare viteză nu va fi finanţabil în viitor, avem un proiect de rezervă, şi anume un drum expres care să lege cele două municipii, un drum pe patru benzi", a completat edilul şef al municipiului Botoşani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”
La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...
Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă
Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...
Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.85 secunde