Portariuc, avertisment pentru cei cu funcții și în Primărie și în PDL: "Dacă nu înțeleg, vom schimba modul de abordare!"
Stiri Botosani Wednesday, 22 May 2013 ActualitateEdilul-șef al municipiului nu a nominalizat vreo persoană, dar a făcut referire la cei care, pe lângă funcțiile din administrație, dețin și funcții în cadrul PDL.
"Nu vreau să nominalizez, dar le-am transmis semnale și în urmă cu trei-patru luni de zile să se hotărască exact ce vor să facă și de ce parte a baricadei sunt, să înțeleagă că una a fost voința cetățenilor, și dacă vor încerca să pună piedici sau să saboteze anumite acțiuni se va îndrepta într-un final asupra lor. Zilnic ies și verific pentru că nu mai am deplină încredere în anumite lucruri. La un moment dat erau două variante: ori există incompetență, ori există rea voință. Cred că a fost doar o abordare mai lejeră a lor. Faptul că anumite persoane au și funcții de conducere în administrație și funcții de conducere în politică, într-un partid aflat în opoziție, îi pune într-o situație extrem de dificilă. Îi înțeleg. Sunt anumite persoane care au anumite funcții în Primărie și în același timp funcții la cel mai înalt nivel în PDL. Nu au fost schimbați, le-am oferit o șansă, dar îi aștept să înțeleagă că lucrurile trebuie să meargă înainte, iar cei care pun piedici vor trebui să răspundă. Dacă nu înțeleg, vom schimba modul de abordare", a spus primarul Ovidiu Portariuc.
El a spus că acesta este și motivul pentru care unele persoane au ajuns să fie cercetate de Comisia de disciplină și să primească sancțiuni disciplinare.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Inedit în municipiul Botoșani: Credincioșii pot participa în fiecare zi la Sfânta Liturghie! – VEZI Calendarul lunii noiembrie
Inițiativa a venit odată cu reorganizarea Protopopiatului Botoșani. Cei doi protopopi - preotul Partenie Apostoaie și preotul Liviu Botezatu (Protopopiatul Botoșani și Protopopiatul Botoșani Es...
”Regina atletismului românesc”, de la Hudești pe culmile sportului mondial: ”Mi-am apreciat foarte mult părinții!”
Deținătoarea a patru recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice. I se spune și astăzi ”Regina atletismului românesc”. Peste mai puțin de două luni va î...
Ministrul de Externe român, după alertele de sâmbătă seara cu drone: "Avem nevoie de o pace durabilă şi justă în Ucraina!"
Ministrul de Externe a transmis, sâmbătă seara, după ce două drone au pătruns neautorizat în spaţiul aerian al României, că piloţii Forţelor Aeriene Române au reacţio...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.53 secunde