Până pe data de 6 octombrie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) din Botoşani desfăşoară activităţi de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituțiile de învățământ postliceale pe locurile destinate formării inițiale a cadrelor militare ale Jandarmeriei Române.
Pentru sesiunea octombrie-decembrie 2024 sunt disponibile în total 700 de locuri la cele două unități de învățământ care școlarizează subofițeri jandarmi. La Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani sunt disponibile 350 locuri (din care 3 locuri pentru rromi şi 3 locuri pentru alte minorităţi), iar la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni sunt tot 350 locuri disponibile (din care 3 locuri pentru romi şi 3 locuri pentru alte minorităţi).
Până în momentul de față, din județul Botoșani s-au înscris un număr de 45 de candidați pentru această sesiune.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani spun că deficitul la nivelul instituției pe partea operativă este destul de major, dar nu diferit față de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
„În ultima perioadă avem un deficit destul de major la nivelul structurilor MAI în general, nu doar în Jandarmerie. Încercăm să promovăm și să atragem tinerii către această carieră. În momentul de față avem înscriși pentru această sesiune un număr de 45 de candidați. Nevoia (n.r. nevoia de personal) este de cam 20%”, a declarat maior Cristian Calistrat, șeful Serviciului de Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani.
Doi elevi care fac practică la IJJ Botoșani, ponturi pentru tinerii care visează să fie jandarmi
Roger Dănilă este unul dintre tinerii studenți ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni și care, până în decembrie, desfășoară o parte a stagiului de practică la IJJ Botoșani.
Tânărul a finalizat studiile la Liceul cu Program Sportiv din Botoșani cu atestat de instructor sportiv, a jucat fotbal la echipa de juniori a clubului FC Botoșani, la cluburile Dante Botoșani și Viitorul Darabani în Liga a 3-a.
Roger Dănilă a povestit despre programul pe care îl are, de dimineață până seara, un elev la o școală militară.
„Sunt atras de un loc de muncă stabil și dinamic și m-am hotărât să mă înscriu la examenul de admitere la Școala de Subofițeri. Programul zilnic la școală începe cu înviorare, servirea mesei, întreținerea spațiilor, orele de curs și pregătirea specifică jandarmilor: instrucție de front, autoapărare, cunoașterea armamentului. În fiecare zi avem două ore de studiu individual unde aprofundăm noțiunile teoretice predate la cursuri. Apoi servim masa de seară”, a declarat Roger Dănilă, elev la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni.
Tânărul a povestit că își dorește să lucreze pe partea de ordine publică, dar vrea să își continue studiile pentru a putea avansa în grad ulterior.
„Profesorii sunt foarte bine pregătiți și ne ajută să înțelegem materiile predate și specificul profesiei de jandarm. Până pe 20 decembrie suntem în stagiul de practică, care ne ajută să descoperim cu adevărat această muncă alături de jandarmii experimentați. După terminarea școlii militare aș dori să lucrez în domeniul ordinii și siguranței publice, după să urmez o facultate de drept pentru a putea promova în carieră”, a completat tânărul.
„Îi sfătuiesc pe tineri să...”
Răzvan Hopulele este un alt tânăr student la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni. Răzvan a terminat studiile la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Botoșani, anul trecut.
„Am fost atras de o carieră militară în Jandarmeria Română din timpul liceului, datorită stabilității locului de muncă, dar m-a interesat și munca în echipă. Această meserie vine în sprijinul cetățenilor prin atribuțiile pe care le exercită jandarmii în domeniul ordinii și liniștii publice. Atunci când am avut anumite nelămuriri am luat legătura cu Biroul Resurse Umane care mi-a furnizat informațiile suplimentare necesare”, a declarat Răzvan Hopulele, elev la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni.
Răzvan le transmite tinerilor care visează să îmbrace uniforma de militar să se pregătească foarte bine atât pentru proba sportivă, cât și pentru proba scrisă.
„Îi sfătuiesc pe tinerii care doresc să devină jandarmi să acorde o atenție sporită pregătirii fizice având în vedere că proba sportivă este solicitantă și se notează, ceea ce te poate ajuta la media finală de admitere. Bineînțeles, este necesară și aprofundarea tematicii de concurs pentru proba scrisă, care este extrem de complexă. În ceea ce privește condițiile de cazare și hrana oferită în școală sunt bune”, a completat tânărul.
Începând cu această sesiune de admitere a intrat în vigoare un element de noutate care se adresează candidaților la Academia de Poliție ,,Alexandru Iona Cuza” - Facultatea de Poliție.
Candidații la concursul de admitere la programele de studii universitare de licență la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Poliție, care au fost declarați respinși și au obținut un rezultat mai mare sau egal cu media minimă de admitere stabilită potrivit regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute și potrivit opțiunilor formulate în acest scop, sunt repartizați, fără concurs de admitere, pe locurile aprobate în această sesiune de admitere pentru unitățile de învățământ postliceal pentru formarea subofițerilor jandarmi, cu respectarea criteriilor specifice de recrutare.
Anunțul de concurs este postat pe site-ul inspectoratului – www.jandarmeriabotosani.ro, în secțiunea Carieră, împreună cu modelele de documente necesare candidaților.
„Recomandăm candidaților să studieze cu atenție anunțul de concurs și eratele ulterioare, iar în cazul în care au nelămuriri să solicite relații suplimentare în mod direct, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani sau la numărul de telefon 0231/511533, interior 24527, între orele 08.00 – 16.00”, au adăugat reprezentanții IJJ Botoșani.