Ponta vorbeşte iar de taxa de solidaritate pentru bugetari. Cine o va plăti

Premierul Victor Ponta şi-a prezentat din nou intenţia de a introduce o taxă de solidaritate pentru bugetarii care câştigă peste 1.000 euro lunar, avansând însă de această dată un cuantum a taxei de 10%, nu de 16% ca în declaraţiile publice din ultimul an.
 
"În continuare cred - şi am avut discuţii în acest sens şi un acord - pentru cei din zona bugetară care câştigă peste 1.000 euro pe lună, pentru o perioadă de timp limitată, un an-un an şi jumătate, ţin foarte mult să avem acea taxă, de 10%, de solidaritate", a spus Ponta la RTV.
 
El a apreciat că sumele colectate din această taxă ar urma să fie folosite pentru tariful social la energie sau pensiile recalculate ale militarilor.
 
Premierul a susţinut totodată că taxa de solidaritate va fi aplicată atât angajaţilor din toate instituţiile publice, cât şi în toate societăţile la care statul este acţionar unic sau majoritar.
 
Începând cu luna iunie a anului trecut, premierul Ponta a declarat în repetate rânduri că Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu 2013 şi numai pentru sectorul bugetar.
 
El declara şi că Guvernul USL intenţionează să aplice din 2013 cote diferenţiate de impozit, în funcţie de nivelul salariilor.
 
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a transmis atunci că taxa de solidaritate pentru bugetarii cu salarii mai mari de 4.500 de lei este o iniţiativă guvernamentală discriminatorie şi că demersul va fi dezbătut, în vederea blocării, prin orice mijloace legale de luptă sindicală.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider / De la Kiev se anunță că Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”!

astăzi, 17:05

Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski şi con...

Doi soți din Dorohoi, alături de șase dintre copiii lor, în pelerinaj la Cuvioasa Parascheva: ”E ca la o vânătoare de comori, iar comoara este Sfânta!” - VIDEO

astăzi, 15:45

Au opt copii, o familie fericită și unită, chiar dacă lipsurile îi supun la grele încercări. Pentru că vor să îi mulțumească Lui Dumnezeu, au ajuns astăzi la Iași, pentru ...

Paradox? România câștigă locuitori de câțiva ani!

astăzi, 14:32

România a câștigat în 2025 peste 100.000 de locuitori. Au fost mai mulți oameni care au intrat în țară pentru ședere pe termen lung decât au plecat. Țara a trecut d...