Ponta: Băsescu zicea în ianuarie că nu mă va numi premier. A făcut-o în aprilie, o va mai face o dată
Stiri Botosani Wednesday, 28 November 2012 ActualitateSolicitat să comenteze afirmaţiile şefului statului, Traian Băsescu, potrivit cărora ar simţi dispreţ pentru nominalizarea unui premier care a contribuit la suspendarea sa şi întrebat dacă le interpretează ca pe un mesaj că nu îl va desemna încă o dată prim-ministru, Ponta a răspuns: "Dumneavoastră îl mai luaţi în serios pe domnul Băsescu?".
"Nu era domnul Băsescu cel care zicea, prin ianuarie-februarie că nu mă numeşte niciodată? M-a numit pe 27 aprilie, ce să facă. Eu nu cred că m-a numit din plăcere sau din iubire. Asta e, aşa o să facă şi după alegeri", a spus Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că este greu pentru un şef al statului să mai numească o dată premier un prim-ministru care a luat parte la suspendarea sa din funcţie şi a susţinut demiterea sa.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Tribunalul București a respins cererea procurorilor DIICOT și l-a plasat sub control judiciar pe Călin Georgescu
Tribunalul București a decis, luni, ca fostul candidat la alegerile prezidențiale să fie eliberat din arest preventiv și plasat sub control judiciar. Hotărârea instanței nu este definitivÄ...
Municipiul Suceava devine Capitala Tineretului din România în anul 2028!
Municipiul Suceava a câștigat titlul de Capitală a Tineretului din România pentru anul 2028, în urma unei ediții care a adus în competiție un număr record de 10 orașe. An...
Ai cumpărat un apartament cu balconul deja închis. Cine răspunde?
Balconul a fost închis de un fost proprietar, poate chiar cu 30 sau 40 de ani în urmă. Noul proprietar poate fi amendat? Poate fi obligat să desființeze lucrarea? Și cum se stabilește...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.69 secunde