Ponta: Băsescu va face tot ce poate să schimbe Guvernul USL înainte de alegeri

Preşedintele Traian Băsescu va face tot ce poate pentru a schimba Guvernul USL înainte de alegerile parlamentare, iar şansa lui de a câştiga este divizarea Uniunii Social-Liberale, încercare care va eşua însă deoarece USL a arătat deja că este o echipă unită, a declarat liderul USL, premierul Ponta.

"Băsescu va face tot ce poate pentru a schimba Guvernul USL, pentru că pentru a rămâne la butoanele puterii are nevoie şi de guvern, dar din discuţiile pe care le-am avut cu grupurile parlamentare sunt convins că nu va reuşi. Este normal să încerce, dar nu va reuşi", a spus Ponta, la A3, potrivit Mediafax.

El a precizat că nu este dispus să permită intruziunea preşedintelui în activitatea guvernamentală şi că perioada de "pace" va depinde de acesta.

"Îi voi explica lui Barroso că nu a fost lovitură de stat"

Premierul Victor Ponta a declarat că îi va explica din nou preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în întâlnirea programată pentru luni la Bruxelles, că în România nu a fost o lovitură de stat şi că Guvernul USL este cel legitim, în timp ce preşedintele Băsescu vorbeşte în nume propriu.

Premierul se va afla luni într-o vizită oficială la Bruxelles, unde va avea întâlniri cu președintele Comisiei Europene şi cu primul-ministru al Belgiei, Elio Di Rupo. "Îi voi explica din nou preşedintelui Comisiei Europene, pentru a încheia discuţia, că în România nu a fost o lovitură de stat, că Guvernul este legitim şi că foarte probabil îşi va continua mandatul după alegerile din 9 decembrie. Voi spune că, în timp ce Băsescu a vorbit în numele lui, eu îmi pot permite să vorbesc în numele majorităţii parlamentare şi a opt milioane de români, dacă nu în numele tuturor românilor", a mai spus Ponta. El a susţinut că nu este normal cum a procedat PDL, "exportând" bătălia politică internă şi distrugând astfel imaginea României.

În privinţa discuţiei cu premierul belgian, Ponta a precizat că va aborda cu acesta proiectul de colaborare între Poşta Română şi operatorul naţional de poştă din Belgia. Vizita premierului Victor Ponta la Bruxelles are loc după ce şi preşedintele Traian Băsescu s-a aflat, joi, la Bruxelles.Un document guvernamental prezentat de MEDIAFAX în toamna anului trecut releva intenţia statului de a-şi reduce participaţia la Poşta Română până la 51% din titluri şi de a găsi un investitor strategic care să preia cel puţin 20% din acţiuni, în urma unei majorări a capitalului social. Fondul Proprietatea şi-ar putea reduce cota de participare la Poşta Română la 15% dacă nu va participa la majorarea capitalului.

Reprezentanţi ai operatorilor naţionali poştali din Austria, Belgia, Germania, Italia, Marea Britanie şi Suedia şi-au manifestat interesul pentru intrarea în acţionariatul Poştei Române.

realitatea.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat găsit inconștient și sângerând, pe o stradă din Botoșani! (Foto)

astăzi, 12:13

În cursul zilei de miercuri, 25 februarie, în jurul orei 10:05, polițiștii locali se aflau în timpul activității de patrulare cu autospeciala din dotare. Ajunși pe strada Nicola...

Ministrul Dezvoltării, mesaj pentru primarii care vor să fenteze reducerea cheltuielilor din administrația locală!

astăzi, 10:47

Unii edili, cum ar fi cel din Galați, a afirmat că poate găsi o portiță pentru acele reduceri, mai exact: înființarea unor societăți în subordinea consiliilor locale și astfel să...

Premiile Senatului și nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2026, emoții și pentru un botoșănean cu carieră remarcabilă!

astăzi, 10:05

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER, Premiul de Excelenţă „Ion Caramitru”, Pre...