Ponta: Aparatul birocratic din ministere lucrează foarte prost şi neprofesionist

Premierul Victor Ponta a afirmat, la RomâniaTV, că incidente precum cel legat de proiectul de ordonanţă privind disponibilizările din companiile de stat au apărut ca urmare a faptului că o parte din funcţionarii din ministere îşi fac prost treaba. Ponta spune că nu este o situaţie specifică doar Ministerului Economiei.
 
"Le reproşez tututror miniştrilor că suntem după două luni de la preluarea mandatului, iar unii din mai 2012 şi încă suntem sclavi ai unui aparat birocratic din ministere ce lucrează foarte prost şi neprofesionist", a declarat Victor Ponta precizând că în lipsa reformării modului de lucru din ministere incidente precum ordonanţa ar mai putea apărea.
 
Ponta a spus că unii funcţionari evită să-şi asume responsabilităţi şi încearcă să blocheze schimbări în modul de funcţionare al ministerelor. "Este un fenomen cu care ne-am confruntat toate guvernele. Nu doar la Economie, ne luptăm cu o mulţime de probleme, cu funcţionari de pe vremea unor alte guverne, de acum 10-20 de ani, oameni care gândesc că `Cine nu munceşte, nu greşeşte`", a spus Ponta.
 
Premierul Victor Ponta i-a cerut, joi, ministrului Economiei să retragă proiectul privind protecţia socială a angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi şi să identifice persoanele care au avansat un asemenea document fără aprobarea Guvernului. În urma somaţiei şefului Executivului, proiectul a fost retras de pe site-ul Ministerului Economiei.
 
Într-un comunicat transmis, joi dimineaţa, în legătură cu informaţiile privind "un aşa-zis program de disponibilizări în 16 companii de stat din energie", Guvernul a transmis că documentul nu a fost discutat şi nici aprobat de Executiv.
 
"Guvernul României nu a discutat şi nu a aprobat un astfel de proiect. Aşa cum a declarat Primul-ministru Victor Ponta ieri, singurul proiect susţinut de Guvern este unul referitor la prelungirea unor termene prevăzute în OUG 116/21.12.2006. Proiectul afişat pe site-ul Ministerului Economiei nu a fost prezentat Guvernului României şi nu este susţinut de acesta.  Primul-ministru i-a cerut Ministrului Economiei, Varujan Vosganian, să retragă acest proiect de pe site-ul Ministerului şi să clarifice acest subiect, precum şi să identifice persoanele care au avansat un asemenea document fără aprobarea Guvernului", se arată în comunicatul Guvernului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...

Aproape un secol de libertate: Recunoștință și apreciere soldaților care au luptat pentru România! (Foto, Video)

astăzi, 14:11

25 octombrie 1944. 82 de ani. Aproape un secol de când militarii români au eliberat de sub ocupație străină Nordul Transilvaniei, orașul Carei. Peste 525.000 de militari români a...

REACȚIA Universității din Iași, după ce fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv într-un dosar de viol!

astăzi, 12:30

Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri, 23 octombrie, într-un dosar în care este cercetat pentru viol. Tudorel Toader susț...