Pompierul care a murit la datorie, avansat in grad post-mortem

Ministrul Afacerilor Interne Radu Stroe a semnat ordinul de avansare post-mortem a plutonierului adjutant șef Patache Constantin din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Nicolae Iorga al județului Botoșani, care a murit în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Plutonierului adjutant șef Patache Constantin i s-a acordat post-mortem gradul de sublocotenent.

De asemenea, conducerea ministerului a luat măsurile necesare pentru a acorda familiei drepturile financiare cuvenite conform legii.

Secretarul de stat pentru Relația cu Instituțiile Prefectului, Constantin Cătălin Chiper, va fi prezent la înmormântare și va depune coroane de flori atât din partea premierului României, Victor Ponta, cât și din partea conducerii ministerului.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență aduce, acum, un ultim omagiu colegului său - slt (pm) Constantin Patache din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, plecat dintre noi mult prea devreme, în timpul unei misiuni de intervenție.

Sunt întâmplări ale sorții sau destinului care ne aduc în împrejurări ce ne pun la grea încercare, așa cum este și durerosul moment al despărțirii de bunul nostru camarad, chemat la doar 49 ani, spre o lume mai dreaptă și mai bună.

În cei 18 ani de carieră, Constantin Patache a participat la numeroase intervenții pentru salvarea semenilor în slujba cărora s-a aflat, permanent, la datorie, oferindu-ne tuturor un exemplu de curaj, profesionalism şi dăruire, dovedite în numeroasele misiuni, cărora li s-a dedicat trup și suflet.

Înfruntând natura dezlănțuită, luptând cu focul ori răzbind prin gerul năpraznic și nămeții iernii pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință, el a dovedit o comportare exemplară, demnă de un adevărat pompier salvator.

Punându-și chezășie propria viață pentru a o salva pe cea a semenilor, și-a îndeplinit datoria asumat, înțelegând răspunderea pe care o deții, atunci când oamenii se bizuie pe tine. Se-ntâmplă, uneori, ca prețul acestei dăruiri să fie mult prea mare. Dumnezeu a ales ca în prag de An Nou, să-l cheme la Sine, fără ca cineva să-l poată ajuta în vreun fel.

Cu siguranță însă, că și acolo sus, în ceruri, faptele sale vor fi pe măsura celor de pe pământ. Constantin Patache este și va rămâne mereu alături de noi, colegii lui, familie și cei doi copii, cu sufletul său mare, drept și bun, cu amintirea unui om vrednic, priceput și capabil.

Să ne rugăm pentru el și să-l cinstim, cu demnitate și onoare. Rămas bun, drag camarad, și fie ca Bunul Dumnezeu să te așeze între Drepții Săi și să îți dea odihnă veșnică!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mircea Lucescu a murit! Comunicatul Spitalului Universitar de Urgență București

Tuesday, 7 April 2026

Mircea Lucescu a murit în cursul zilei de marți, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență București. Fostul selecționer al României era internat de pe 29 ma...

Constructori desemnați pentru primii 43 de kilometri din Drumul Expres Suceava – Siret!

Tuesday, 7 April 2026

Asocierea FAR FOUNDATION SRL – AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL – LINCOR TRANS SRL va proiecta și va executa loturile 1 și 2 ale Drumului Expres Suceava-Siret, în valoare totală de 3,72 m...

A început procesul de numărare a pisicilor sălbatice din Botoșani!

Tuesday, 7 April 2026

Direcția Județeană de Mediu Botoșani anunță că, în perioada aprilie-mai 2026 se va derula monitorizarea de primăvară a efectivelor de pisică sălbatică (Felis silvestris), specie stri...

-->