Pompierii verifică bisericile înainte de Bobotează!

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a început astăzi verificarea lăcaşelor de cult din judeţ, în vederea prevenirii situaţiilor de urgenţă care s-ar putea produce pe timpul oficierii slujbelor religioase prilejuite de sărbătorile  “Botezul Domnului şi  Sf. Prooroc Ioan Botezătorul.

Timp de două zile, personalul Inspecţiei de Prevenire va trece pragul a peste 50 de biserici şi mănăstiri pentru a controla respectarea condiţiilor de securitate la incendiu şi/sau protecţie civilă, dotarea cu mijloace de primă intervenţie pentru stingerea incendiilor (stingătoare, accesorii la panourile de incendiu) şi starea acestora, starea căilor de acces şi evacuare (interioare şi exterioare), existenţa rezervoarelor de apă pentru incendiu.

Totodată, vor fi verificate sistemele de încălzire locală şi instalaţiile electrice în vederea prevenirii izbucnirii unor eventuale incendii.
 
Preoţii şi personalul neclerical vor fi instruiţi cum să prevină situaţiile de urgenţă, dar şi cum să acţioneze în cazul producerii acestora.

 În ziua de 6 ianuarie, personalul Inspecţiei de Prevenire va executa, pe timpul slujbelor religioase, acţiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în special de către credincioşi şi de asigurare a intervenţiei operative la un eventual incendiu, la 14 lăcaşe de cult din judeţ.

Sărbătorile creştine Botezul Domnului şi Sf. Prooroc Ioan Botezătorul aduc în biserici un număr foarte mare de credincioşi, motiv pentru care pompierii recomandă preoţilor să asigure şi să vegheze la respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor. Astfel, accesul în lăcaşele de cult se va face cu respectarea capacităţii de ocupare a acestora, în scopul evitării producerii unor evenimente nedorite şi pentru a asigura evacuarea credincioşilor în condiţii optime.

De asemenea, pe durata serviciului religios, uşile se vor menţine în permanenţă deschise, cu sisteme sigure de blocare. Lumânările aprinse vor fi supravegheate şi ţinute la distanţă de persoanele din jur, mobilier, decoruri sau alte materiale inflamabile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă.

Subunităţile de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani sunt pregătite să intervină în cel mai scurt timp pentru îndepărtarea efectelor unor situaţii de urgenţă.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vineri începe Postul Adormirii Maicii Domnului

astăzi, 12:07

Anul acesta, Postul Ador­mirii Maicii Domnului începe vineri, 31 iulie, şi ţine până pe 14 august inclusiv. Conform rânduielii ortodoxe, acest post este unul fix de două săp...

VIDEO - Și-a amenințat iubita, de care nu avea voie să se apropie, și a ajuns după gratii!

astăzi, 11:42

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 29 de ani, din localitatea Frumușica. Acesta este cerce...

Memorie transformată în cântec: Poetul botoșănean și vocea inegalabilă a Angelei Similea! - VIDEO

astăzi, 10:20

Ne amintim astăzi, la împlinirea a 133 de ani de la nașterea lui Demostene Botez, nu doar de poezia citită de generații și generații, ci și de versul cântat și transformat în...