Pompierii au sărbătorit Ziua Femeii donând sânge (video)

Ziua de 8 martie, dată la care se sărbătorește MAMA – simbol al vieții, i-a inspirat pe pompierii botoșăneni să organizeze o nouă acțiune umanitară.

În fiecare zi, cineva așteaptă pe un pat de spital un ajutor de la oameni cu suflet mare și nu de puține ori, acesta vine de la necunoscuți care știu ce înseamnă să ai nevoie de sânge pentru o transfuzie sau o intervenție chirurgicală. În spatele unei vieți salvate sunt și donatorii voluntari, iar pompierii se numără printre aceștia. 

 

Astăzi, ei și-au dorit să îi ajute pe cei care au probleme de sănătate și să încurajeze botoșăneni să devină, la rândul lor, salvatorii care dau viață, prin participarea la acțiuni de donare de sânge.    

Printre aceștia se află pompieri care donează sânge încă din anul 2008, dar și colegi care se află la prima activitate de acest gen.

Acțiunile vor continua până la sfârșitul anului, având în vedere faptul că sunt angajați ISU care donează sânge de mai multe ori pe an și trebuie să respecte intervalul minim între donări.

Prin gestul lor umanitar, pompierii doresc ca oamenii să conștientizeze faptul că o picătură de sânge poate să salveze viața unui om, iar aceasta nu este doar o expresie, ci o realitate pe care foarte multe persoane o trăiesc, la un moment dat în viață.

(Comunicat de IJSU Botoșani)













 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție! Se schimbă regulile la reînnoirea permisului de conducere!

astăzi, 10:19

Schimbările privesc vederea, anumite tulburări mintale, afecțiunile asociate consumului de alcool și efectele medicamentelor ori ale substanțelor psihotrope asupra capacității de a conduce. ...

Jesús del Cerro - „Acolo unde niciodată nu se întâmplă nimic”

astăzi, 09:40

Am avut bucuria de a participa la întâlnirea cu Jesús del Cerro, regizor și producător spaniol, cu reședința în Madrid și București, prilejuită de lansarea cărții sal...

11 ani de la Colectiv: Îl pomenim pe Ionuț, tânărul din Dorohoi care a murit apărându-și de flăcările ucigătoare soția!

astăzi, 09:09

În urma incendiului de la Clubul Colectiv din București au murit la faţa locului 26 de persoane, apoi s-au stins mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând la 65. ...