Pompierii au intervenit pentru înlăturarea efectelor vântului puternic
Stiri Botosani Thursday, 24 June 2010 ActualitatePrima solicitare a fost înregistrată puţin înainte de ora 10.00. Proprietarul unei clădiri de pe strada Calea Naţională din municipiul Botoşani a cerut sprijinul pompierilor pentru a îndepărta o bucată de tablă de pe acoperişul imobilului, care se putea prăbuşi peste trecători sau autoturismele parcate în zonă.
Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani a acţionat mai bine de o oră, cu ajutorul unei autoscări, pentru îndepărtarea pericolului.
Puţin după ora 13.00, pompierii au fost sesizaţi despre faptul că un copac, cu o înălţime de aproximativ 30 m, aflat în curtea unei unităţi şcolare din Şendriceni, se poate prăbuşi, în orice moment, peste cetăţenii care trec prin zonă. Pentru îndepărtarea pericolului a acţionat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi.
La ora 18.49, un conducător auto, aflat în trafic, a sesizat inspectoratul despre faptul că drumul European E 58, pe raza localităţii Baisa, a fost blocat parţial de un salcâm doborât de vânt pe carosabil. Obstacolul a fost îndepărtat de către un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani care a acţionat pentru sencţionarea şi îndepărtarea salcâmului. Intervenţia a durat 15 minute
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O botoșăneancă din Italia a scris o carte plecând de la propria experiență din copilărie! / Romanul a fost deja premiat
Scriitoarea româncă stabilită în Italia a vorbit despre anorexie și emigrare înaintea unei întâlniri cu cititorii. Potrivit ziarului La Stampa, Andreea Simionel a v...
Pacienții vor primi notificare când pe CNP-ul lor se înregistrează un serviciu medical: Rogobete verifică decontările fictive!
Alexandru Rogobete anunță că a inițiat controale în mai multe ambulatorii după ce i-au fost sesizate nereguli care duceau către decontări fictive, în special în domeniul imagi...
Accident noaptea trecută: Un tânăr de 20 de ani s-a izbit cu mașina într-un cap de pod! - FOTO
Un tânăr a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în cursul nopții trecute, în localitatea Manoleasa. Mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă È...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.51 secunde