Politistul-fotbalist, in atentia superiorilor dupa ce arbitrul competitiei a fost batut!

Politistul-fotbalist, in atentia superiorilor dupa ce arbitrul competitiei a fost batut!

   arhiva

Situaţie inedită la un eveniment sportiv din judeţul Botoşani! Un agent de poliţie care trebuia să asigure ordinea publică în timpul unui meci de fotbal făcea parte din echipa gazdă. În timpul competiţiei s-a iscat un conflict, arbitrul fiind bătut de doi dintre colegii de echipă ai poliţistului. Pe lângă cei doi agresori, oamenii legii vor cerceta acum şi dacă agentul de poliţie a acţionat corect în timpul altercaţiei produse. 

În ziua de 25 septembrie, între orele 17.00-19.00, pe stadionul din localitatea Rogojeşti, comuna Mihăileni, judeţul Botoşani, a fost organizat meciul de fotbal din Divizia Judeţeană între echipa gazdă, Bucovina Rogojeşti, şi AS Roma, din localitatea Roma.

În minutul 60 al meciului, între jucătorii echipei gazdă şi arbitrul central a avut loc o altercaţie fizică, în contextul luării de către acesta a unei decizii controversate, împrejurare în care arbitrul B. Dumitru a fost lovit cu pumnii şi picioarele.

Ordinea publică cu prilejul manifestaţiei sportive era menţinută de către unul dintre agenţii din cadrul Postului de Poliţie Mihăileni, poliţistul fiind şi el legitimat la echipa gazdă.

Considerând că meciul de fotbal, dat fiind şi numărul redus de spectatori (aproximativ 20 persoane), prezintă un risc minim în planul ordinii publice, la solicitarea antrenorului echipei gazdă, poliţistul a acceptat să figureze ca rezervă, numărul de jucători necesar pentru începerea meciului nefiind întrunit.

În momentul producerii incidentului agentul de poliţie a intervenit pentru aplanarea acestuia. Ulterior, partea vătămată a fost invitată la sediul Postului de poliţie Mihăileni, unde a depus plângere penală faţă de doi jucători de la echipa gazdă, respectiv N. Sorin şi S. Mihai, fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe.

Totodată, cercetările în cauză au fost preluate de către cadre ale Biroului Ordine Publică Rural -  Poliţia Municipiului Dorohoi.

De asemenea, victima a fost examinată medico-legal, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 28.09.2010, să se prezinte la Poliţia municipiului Dorohoi, pentru a depune la dosarul cauzei certificatul medico-legal şi înregistrarea video a evenimentului.

Constatându-se că în cauză au fost încălcate prevederile legale privind organizarea competiţiilor sportive, faţă de organizatorul competiţiei, N. Sorin, din localitatea Mihăileni, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 3.000 lei.

În ceea ce priveşte modul în care a acţionat agentul de poliţie, documentaţia întocmită de poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Rural a fost înaintată Serviciului de Resurse Umane din cadrul IPJ Botoşani, urmând a se stabili dacă au fost încălcate de către agent atribuţiile de serviciu, informeaza IPJ Botoşani.
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Încă își așteaptă premiile! Simona Radiș, reacție dură la adresa ANS: „Bani sunt pentru altele, pentru noi nu au fost”

Friday, 16 October 2026

Botoșăneanca Simona Radiș (27 de ani), una dintre cele mai titrate canotoare ale României, a dezvăluit că, în ultimii ani, sportivii de performanță nu au primit din partea ANS banii...

Fondatorul companiei din Botoșani inclus în Top 100 cei mai admirați lideri din România!

Friday, 16 October 2026

În cadrul celei de-a 17-a ediții a Galei CEO AWARDS, organizată de Business Magazin, fondatorul și președintele Consiliului de Administrație al Electroalfa, Gheorghe Ciubotaru, a fost inclu...

16 octombrie, Ziua Mondială a Pâinii: sărbătoarea alimentului care nu lipsește de pe nicio masă românească

Friday, 16 October 2026

În fiecare an, pe 16 octombrie, lumea întreagă sărbătorește Ziua Mondială a Pâinii. Data nu a fost aleasă întâmplător: tot pe 16 octombrie se marchează Ziua Mondi...