Politistul din Dersca, cercetat in stare de libertate! Farmacista, complicea politistului, a fost retinuta
Stiri Botosani Saturday, 7 January 2012 ActualitateInitial, barbatul a fost retinut pentru 24 de ore, acesta fiind audiat atat in cursul zilei de vineri, cat si sambata. Politistul a recunoscut faptele pentru care este acuzat si a fost pus in libertate, primind interdictia de a parasi tara.
Si complicea politistului, o farmacista din Dersca, Valeria Ciobotariu, a fost retinuta, aceasta urmand a fi prezentata in fata magistratilor Tribunalului Botosani cu propunere de arestare preventiva, fiind acuzata de complicitate la luare de mita si trafic de influenta.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani efectuează cercetări față de Trofin Adrian, agent la postul de poliție Dersca, județul Botoșani, pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită.
În luna decembrie 2011, acesta a pretins și primit, prin intermediul învinuitei Ciobotariu Valeria, farmacistă în localitatea Dersca, suma de 100 euro de la o persoană cunoscută, pentru a-i permite să circule cu autoturismul fără a poseda permis de conducere.
În ziua de 6 ianuarie 2012, învinuitul a fost surprins în flagrant când a primit o altă sumă de 100 de euro, de la aceeași persoană, în scopul arătat mai sus.
Cei doi învinuiți sunt reținuți pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați Tribunalului Botoșani în vederea arestării preventive.
Acțiunile s-au realizat cu sprijinul ofițerilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Biroul Județean Anticorupție Botoșani împreună cu cadre ale Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani și cu sprijinul tehnic al Serviciului de Informații și Protecție Internă Botoșani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
FC Botoșani, anunț oficial în cazul lui Hervin Ongenda!
Hervin Ongenda, de la FC Botoșani, este unul dintre cei mai spectaculoși fotbaliști din Superliga României. FC Botoșani, prin vocea patronului Valeriu Iftime, a anunțat situația francez...
Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!
DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...
Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)
Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.64 secunde