Polițiștii și specialiștii antidrog au desfășurat activități preventive cu elevii din Tudora

Joi, 16 martie, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au implementat o serie de activități preventive în domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri, precum și a prevenirii victimizării minorilor prin infracțiuni informatice, în cadrul Școlii Gimnaziale ,,Tiberiu Crudu” din Tudora.

 

Cei 33 de elevi din ciclul gimnazial participanți la activități au dezbătut, împreună cu specialiștii antidrog, subiecte precum consumul de droguri legale și ilegale în România, etapele instalării dependenței, factorii de risc și de protecție în consumul de droguri și cum pot face față presiunii anturajului atunci când sunt puși în fața unei decizii.

De asemenea, au fost discutate aspecte referitoare la toleranță, modalitatea în care se schimbă comportamentul unei persoane consumatoare, mecanismul dependenţei psihice, efectele fiziologice şi medicale ce decurg dintr-un consum pe termen lung și au fost clarificate aspectele juridice ce țin de regimul drogurilor.

Acțiunile preventive derulate au vizat creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de substanţe psihoactive, dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă, precum și oferirea celor mai bune practici de securitate cibernetică minorilor, pentru a evita să devină victime ale fraudelor informatice, a pornografiei infantile sau atacurilor de tip malware.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...