Polițiștii locali din Botoșani NU se raliază grevei „japoneze”. „Nu vom manifesta decât preocuparea pentru respectarea măsurilor de siguranță”

Sindicatul Pro Lex a anuțat că polițiștii locali intră în grevă japoneză, începând de miercuri până vineri, după ce „ministrul Marcel Vela a declanşat o campanie ȋmpotriva categoriei profesionale a politiştilor locali, prin declaraţii mincinoase şi denigratoare”. Polițiștii locali din Botoșani nu se raliază, însă, acestui demers.

Sindicaliștii spun că, într-un interviu publicat online, ministrul de Interne a declarat că „şi acum avem probleme cu poliţia locală, care amendează, care face unele abuzuri şi nu respectă toate prevederile ordonanţelor ȋn litera şi spiritul fiecărei ordonanţe”.

 

Potrivit sindicaliștilor, polițiștii locali vor purta o banderolă albă la uniforma de serviciu, ȋn zilele de miercuri, joi şi vineri, formă de protest generic denumit grevă „japoneză”.

Directorul executiv al Poliției Locale din Botoșani a precizat, însă, că angajații, acum în subordinea Inspectoratului de Poliție Județean, nu se alătură manifestelor anunțate la nivel de sindicat central.

„Nu vom manifesta decât preocuparea pentru respectarea măsurilor de siguranță impuse. Sunt ordonanțe militare care trebuie respectate, mai ales în aceste momente. Nu va face nimeni grevă din instituția noastră”, a declarat Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale din Botoșani.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rusia ar vrea teritorii din România și Polonia. General NATO: „Vorbim de prostiile lui Putin!”

astăzi, 08:42

Un set de hărți distribuite de platforma de geopolitică GEOPOL 21 prezintă cum ar vrea Vladimir Putin să își extindă puterea spre Europa de Est prin ocuparea de teritorii. Potrivit ace...

”Vă mulțumesc că nu l-ați uitat!” - Momentul în care o sală întreagă a tăcut: Mesajul emoționant al fiicei Maestrului Ioan Cobâlă! - VIDEO

astăzi, 08:16

Joi seara, înainte de încheierea celei de a patra ediții a Festivalului de Folclor ”Ioan Cobâlă”, eveniment național organizat de Centrul Cultural Botoșani, publicul ...

„Gigi Becali nu mai e prieten cu mine!” Valeriu Iftime, interviu în metrou despre Croitoru și cum și-a trimis fotbaliștii la facultate!

astăzi, 07:39

Valeriu Iftime a stat de vorbă cu Fanatik în metroul din București. Tonic și zâmbitor, Valeriu Iftime a abordat o gamă largă de subiecte. -Care e soluția ca Botoșaniul să aibă ...