Polițiștii au declanșat acțiunea FOC DE ARTIFICII, iarna 2013/2014

Începând cu data de 20 noiembrie 2013, se va desfăşura la nivel naţional acţiunea FOC DE ARTIFICII, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2013/2014.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia Română atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.

Prin această acţiune, Poliţia Română urmăreşte prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor  de iarnă 2013/2014.

Vor fi desfăşurate atât controale la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi activităţi specifice structurilor de ordine publică în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

În cursul anului trecut, la nivel naţional, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase, în colaborare cu cei de ordine publică, au fost întocmite 1.522 de dosare penale la regimul articolelor pirotehnice şi aplicate 79 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 93.025 lei. De asemenea, au fost confiscate 67.678 de kg articole pirotehnice, din clasele/categoriile de pericol I-IV (petarde, artificii) în valoare de aproximativ 1.600.000 lei.

Totodată, din datele statistice deţinute de Poliţia Română a rezultat că, în anul 2005, când articolele pirotehnice din clasa a II - a se comercializau la liber către publicul larg, în perioada sărbătorilor de iarnă, la nivel naţional, au fost înregistrate peste 350 de răniri şi un deces cauzate de folosirea necorespunzătoare a acestor articole pirotehnice.

După apariţia, în anul 2006, a restricţionării vânzării către publicul larg a acestei categorii de articole pirotehnice, în perioada similară, au fost înregistrate, în medie, 25 de răniri anual, fără să fie înregistrate decese.

În conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:

a) categoria 1 - articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;
b) categoria 2, 3 şi 4 - articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;

Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia Română atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.

În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: Steluţe; Lumânări scânteietoare; Jerbe cu scântei; Minifacle; Minisori; Inele de foc; Sateliţi etc.).

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Mai trebuie menţionat faptul că, articolele pirotehnice din categoriile 1 şi P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.


Pe perioada desfăşurării acţiunii, poliţiştii vor combate cu fermitate în primul rând comerţul ilegal cu articole pirotehnice, dar şi folosirea ilegală a acestora, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică prin care să se prevină apariţia unor accidente sau pagube materiale.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O nouă platformă informatică în sănătate, promisă pentru anul viitor: „Biletele de trimitere devin documente digitale, disponibile instant”

astăzi, 13:03

O nouă platformă informatică a asigurărilor de sănătate, care va înlocui actuala platformă PIAS, urmează să fie complet operațională în august 2026, promite ministrul Sănătă...

Adolescentul care a murit după un accident cu trotineta va salva viețile altor pacienți!

astăzi, 12:37

Adolescentul care a decedat după un accident cu trotineta, va salva viețile altor pacienți cu afecțiuni grave. Părinții săi au fost de acord cu prelevarea organelor, astfel că s-au prelevat ri...

Iașul, cel mai „tânăr” județ din țară. Pe ce loc se situează Botoșaniul!

astăzi, 12:00

Te-ai intrebat vreodată care este cel mai „tânăr” județ al țării noastre? Ei bine, Institutul Național de Statistică a dat răspunsul: în anul 2024, potrivit datelor fur...