Poliţişti francezi, condamnaţi la închisoare după ce au violat o româncă

Poliţişti francezi, condamnaţi la închisoare după ce au violat o româncă


Libertatea

Trei poliţişti şi doi agenţi de securitate ai companiei franceze de căi ferate /SNCF/ au fost condamnaţi luni la Mulhouse, Franţa,  la pedepse cuprinse între un an şi doi ani de închisoare pentru violarea unei prostituate române. De asemenea, tribunalul corecţional i-a acordat victimei, în vârstă de aproximativ 40 de ani, 39.000 de euro pe post de despăgubiri, informează Agerpres.

Poliţiştii şi agenţii de securitate, cu vârste cuprinse între 32 şi 40 de ani şi cu toţii suspendaţi din posturile lor, au compărut în faţa instanţei pentru agresiune sexuală comisă de o persoană care a abuzat de autoritatea ce i-o conferă funcţia sa. Faptele s-au produs între septembrie 2005 şi iulie 2006 la Mulhouse.

Ancheta internă efectuată de poliţie a arătat că fiecare grup a acţionat independent de celălalt şi fără violenţă. Victima era terorizată la gândul de a fi expulzată în România, a explicat avocata acesteia, Bertrand Philippe.

Cei doi agenţi ai SNCF şi unul dintre poliţiştii din Mulhouse au recunoscut că au întreţinut relaţii sexuale cu femeia, însă fără a o constrânge. Iar apărarea lor a argumentat că uniforma lor nu reprezenta în sine o constrângere morală. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi poliţişti, membri ai unei Companii republicane de securitate, ei au negat că ar fi avut orice raport sexual cu prostituata, scrie si Libertatea.

Victima lor a decis să depună plângere în 2007, după ce a întâlnit un profesor de franceză care a ajutat-o să părăsească trotuarul şi cu care s-a căsătorit. Titulară a unei diplome româneşti de infirmieră, ea lucrează în prezent într-un azil de bătrâni din Bourgogne.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...