PNL Botoşani: "Andrei Dolineaschi plânge de grija liberalismului, fiind la fel de credibil ca un lup îmbrăcat în bunicuță"

Luni am avut parte de culmea ipocriziei în politica locală. L-am văzut pe liderul organizației PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi, cum, într-un comunicat de presă, plânge de grija liberalismului, fiind la fel de credibil ca un lup îmbrăcat în bunicuță.
Și ca să vedeți până unde duce ipocrizia, să clarificăm și cine vorbește despre puciuri. Exact liderul unei organizații politice locale care, indiferent că s-a chemat PDSR, sau mai nou PSD, niciodată, de la Revoluție pâna astăzi, nu și-a schimbat președinții democratic, prin vot. Toți au fost victime ale unor mașinațiuni din interiorul partidului, care au dus la demisia sau demiterea lor. Cum a fost schimbat Dumitru Mocanu de la președinția PDSR? A fost determinat să demisioneze, locul său fiind luat de Mihai Baltă, care la rândul său a fost lucrat de colegii de partid și determinat să-i cedeze locul lui Constantin Conțac. Acesta din urmă a împărtășit aceeași soartă, fiind nevoit să guste din cupa amară trădării și să-i cedeze locul lui Gheorghe Marcu. Și pentru ca tradiția social democrată să nu se piardă, nici Gheorghe Marcu nu a fost schimbat de finul Andrei Dolineaschi prin vot, ci tot la demisie. Probabil că pe domnul Dolineaschi îl așteaptă într-o zi aceeași soartă și credem că ieșirea lui de astăzi e un semn că această zi e deja previzibilă.
Într-o încercare de manipulare tipic comunistă, liderul PSD Botoșani proclamă disoluția liberalismului. Dar, din păcate pentru el, o face exact acum, când dreapta a dat țării un președinte ce l-a umilit în alegeri pe arogantul Victor Ponta și când inclusiv sondajele interne ale partidului său arată că PNL e aproape cu 20% peste PSD în intenția de vot.
Îi transmitem pe această cale domului respectiv că mișcarea liberală e bine reprezentată la nivelul județului Botoșani și că PNL are mulți oameni de valoare, care pot ocupa orice funcție administrativă sau politică, ceea ce nu e cazul la PSD, care are mulți membri, dar este într-o adevărată criză de personalități.

Comunicat de presă
Biroul de presă al PNL Botoșani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...