Plumb: În noua Lege a salarizării a bugetarilor vom avea doar cinci clase de salarizare

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat că viitoarea Legea a salarizării în sistemul public va conţine doar cinci clase de salarizare, spre deosebire de cele 111 care există în legea în vigoare.

Plumb a spus că speră ca legea să fie adoptată până la sfârşitul anului. Rovana Plumb a apreciat că este necesară restrângerea claselor de salarizare întrucât actuala structură prin care se plătesc lefurile bugetarilor este foarte stufoasă, fiind numeroase şi cazurile în care mai multe clase de salarizare se întrepătrund la calcularea salariului aceeaşi persoane, informeaza Romaniatv.

"Vor fi cinci clase de salarizare în funcţie studiile fiecărei persoane", a declarat Rovana Plumb. Criteriul studiilor va fi unul foarte important pentru a repara anomaliile din aparatul de stat care îi nedreptăţeşte pe cei care s-au ţinut de carte. "Absolvenţi de studii superioare intră în sistem ca debutanţi cu un salariu egal cu cel al unui absolvent de şcoală primară", a arătat ministrul Muncii.

Plumb a precizat că, în minister, s-a conturat deja o viziune despre cum va arăta viitoare lege a salarizării, însă aceasta va fi prezentată partenerilor social doar după definitivarea ei. Până atunci, Ministerul Muncii şi partenerii sociali au căzut de acord că trebuie corectate o serie de anomalii. "Sunt asistenţi, medici şi asistente medicale, profesori, educatori cu salarii sub salariul mediu pe economie. Peste 900.000 au un salariu sub 1.600 de lei", a declarat Rovana Plumb.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Planuri mari, speranțe mici: Botoșaniul nu reușește să ”prindă trenul” spre Hârlău!

astăzi, 12:13

La doi ani de la preluarea mandatului, președintele Consiliului Județean Botoșani vorbește din nou despre conectarea orașului Botoșani cu orașul Iași printr-o cale ferată care să faciliteze ...

Maia Sandu vorbește din nou de unirea Republicii Moldova cu România: „Rusia se apropie de granițe!” / ”Nu avem suficient sprijin popular”

astăzi, 11:24

Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Maia Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă ...

„Drumul mănăstirilor”, unul dintre cele mai fascinante și totodată puțin cunoscute trasee turistice ecumenice din țară

astăzi, 11:07

Cunoscut ca „Drumul Mănăstirilor” după ce a fost reabilitat în totalitate de Consiliul Județean Botoșani, în 2023, și inclus în circuitul turistic național, î...