Ploi, vijelii și grindină anunțate de meteorologii în următoarele zile!

În perioada 2 - 4 septembrie instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând de miercuri, 2 septembrie, în mai multe zone din țară.

Joi, 3 septembrie, vor fi  averse și descărcări electrice în jumătatea de est a Olteniei și local în Muntenia și Dobrogea, dar și pe arii mai restrânse în Moldova și în zonele montane aferente. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 10–15 l/mp și, izolat, 30 l/mp. Vor fi și condiții de grindină.

 

În regiunile sudice și estice, valorile termice vor fi în scădere. Vântul va lua aspect de vijelie în timpul ploilor, când vitezele vor trece de  40–60 km/h.

Vineri, 4 septembrie, aversele și descărcările electrice vor fi mai frecvente în Carpații Orientali și în estul Carpaților Meridionali, local în Muntenia și Dobrogea și pe suprafețe restrânse în Moldova și Transilvania. Izolat, cu o probabilitate mai mare la munte și în extremitatea de sud-est, cantitățile de apă vor ajunge la 15–20 l/mp și vor fi condiții de grindină.

Vântul va sufla în zona montană, unde pe creste rafalele vor atinge 65–75 km/h. Intensificări ale vântului, cu viteze de 40–50 km/h, vor fi și în extremitatea de sud-vest și în centru, când rafalele pot ajunge la 50–60 km/h.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un tânăr de 21 de ani a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani!

astăzi, 12:19

La data de 04 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Corlăte...

ANL a recepţionat 18 locuinţe pentru tineri în comuna Mihai Eminescu!

astăzi, 12:03

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în comuna Mihai Emine...

Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul! - FOTO, VIDEO

astăzi, 11:34

Astăzi, 5 noiembrie, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  și a Inspectoratului General al Poliției...