Ploi, lapoviţă şi ninsori, din această noapte. Se răceşte în majoritatea zonelor !

Precipitațiile vor avea preponderent caracter de aversă și vor acumula local între 10-20 l/mp, iar izolat până la 30-40 l/mp. 

Ploi, lapoviţă şi ninsori, din această noapte. Se răceşte în majoritatea zonelor !

   Foto: extrucan.ro

Val de frig în plină primăvară în România, cu temperaturi care vor coborî până la minus 7 grade Celsius și fenomene periculoase precum viscol la munte și rafale de vânt de până la 85 km/h. Potrivit meteorologilor, din această noapte, vremea se va răci accentuat, iar ploile se vor extinde și se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. La început la munte, apoi și în zonele joase de relief.

Se schimbă vremea radical. Temperaturile vor scădea cu aproape 15 grade, iar aproape toată ţara va fi informare de ploi, lapoviţă sau ninsori. La munte se va depune un nou strat de zăpadă.

 

Temperaturile scad dramatic începând de sâmbătă noapte

De sâmbătă, 5 aprilie, ora 10:00, și până luni, 7 aprilie, ora 18:00, cea mai mare parte a țării va fi sub influența unei instabilități atmosferice pronunțate. Precipitațiile vor avea preponderent caracter de aversă și vor acumula local între 10-20 l/mp, iar izolat până la 30-40 l/mp. 

Pentru ziua de sâmbătă sunt anunțate ploi, descărcări electrice, vijelii și izolat căderi de grindină în jumătatea nordică a României. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, meteorologii anunță o răcire accentuată a vremii, iar ploile se vor extinde și se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, mai întâi la munte, apoi și în zonele joase. 

În regiunile montane și submontane, se va forma un strat de zăpadă cu o grosime medie de 10-15 cm. Vântul va sufla cu intensitate în majoritatea regiunilor țării, cu viteze generale de 40-50 km/h.

Cod galben de vreme extremă în mai bine de jumătate de ţară

De asemenea, o avertizare meteorologică cod galben va intra în vigoare pentru intervalul sâmbătă, ora 15:00 - duminică, ora 03:00, scrie observatornews.ro

Aceasta vizează intensificări ale vântului și viscol în zona înaltă de munte. Regiunile afectate sunt Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania, Moldova, nord-estul Munteniei, precum și zonele montane, unde vor fi perioade cu intensificări ale vântului și vijelii de 50-70 km/h. La altitudini mari, în general peste 1700 m, rafalele vor atinge 75-85 km/h și temporar va fi viscol. Temperaturile vor scădea dramatic în următoarele zile, nopțile și diminețile devenind deosebit de reci, cu valori preponderent negative. Minimele se vor situa în general între -7 și 2 grade Celsius. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O femeie din Botoșani a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei a plecat din spital și este de negăsit!

astăzi, 17:05

Vineri, 9 octombrie 2026, în jurul orei 11:04, o femeie din Dângeni a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei este de negăsit. Dumitru Iurea a plecat voluntar de la UPU Botoșani și nu...

Guvernul a aprobat peste șapte milioane de lei pentru școlile cu WC în curte, inclusiv din Botoșani!

astăzi, 17:00

Guvernul a aprobat repartizarea sumei de 7,849 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare și modernizare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora în 97 de...

Turneul Național ”Moroșenii vă colindă” ajunge la Botoșani!

astăzi, 16:36

Casa de Cultura a Sindicatelor Botoșani va găzdui un spectacol de colinde și cântece tradiționale, eveniment care reunește artiști cunoscuți și iubiți de public, dar mai ales recunoscuÈ...