Pleci în vacanță de Crăciun? Oriunde te vei afla în România, iată cum va fi vremea în perioada următoare

Luna decembrie se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice, respectiv ninsoare, viscol şi ceaţă persistentă, iar valorile termice vor marca o scădere, în medie, cu 4 - 6 grade Celsius faţă de ultima lună de toamnă, se arată în caracterizarea climatică a acestei luni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

„Vorbim despre ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen care apare cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei. Va fi ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni si mai rar, lapoviţă şi ploaie. O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 - 6 grade Celsius faţă de ultima lună de toamnă”, precizează specialiştii ANM.

 

Din datele înregistrate în perioada 1961 - 2018 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că, în luna decembrie, valori pozitive ale temperaturii se înregistrează pe suprafeţe mai extinse doar în sudul şi în vestul ţării precum şi în Dobrogea.

Astfel, cele mai mari valori, de peste 2 grade Celsius, sunt specifice litoralului şi Depresiunii Oraviţa, iar cele cuprinse între 0 şi 2 grade caracterizează Dobrogea, Bărăganul, Lunca Dunării şi dealurile şi câmpiile din vestul ţării.

Valori negative, cuprinse în intervalul minus 2 şi 0 grade Celsius, se regăsesc în Moldova, centrul Podişului Transilvaniei, Maramureş, Dealurile Subcarpatice precum şi la altitudini mai joase din Carpaţii Occidentali.

Potrivit ANM, temperatura medie scade la circa minus 4 - minus 2 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei.

În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de minus 6 şi minus 4 grade Celsius, cu extindere mare în Carpaţii Orientali, dar şi în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, coboară sub minus 6 grade Celsius.

„Invaziile maselor de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopţile să fie deosebit de geroase. De altfel, temperaturile minime absolute ale acestei luni au coborât frecvent sub minus 20 de grade Celsius, de exemplu în anii: 2002, 1998, 1996, 1948, 1927, 1902 etc”, susţin meteorologii.

În ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor din această lună, acesta înregistrează cantităţi medii lunare mai ridicate în partea vestică a ţării ca urmare a aportului de aer umed venit dinspre Mediterană şi mai scăzute, în medie, cu 10 - 20 litri/mp în cea estică.

Din datele înregistrate în perioada 1961 - 2018 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că, în luna decembrie, cele mai mici valori, sub 30 litri/mp, caracterizează Podişurile Moldovei, Bârladului, Târnavelor precum şi Depresiunea Braşovului şi parţial Delta Dunării.

În estul Câmpiei Române, sudul Moldovei, Dobrogea şi mare parte din Podişul Transilvaniei precipitaţiile ating 30 - 40 litri/mp, iar pe măsură ce înaintăm spre vest, cantităţile de precipitaţii cresc în medie la 40 - 50 litri/mp în vestul şi centrul Câmpiei Române şi în Câmpia de Vest.

Potrivit ANM, valori ale cantităţii de precipitaţii medii multianuale de peste 50 litri/mp se regăsesc în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali unde, pe areale restrânse, acestea pot depăşi chiar 75 litri/mp.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...