Pisică salvată după ce a rămas blocată în compartimentul motor al unui autoturism!

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – I.P.J. Botoșani au intervenit pentru salvarea unei pisici aflate într-o situație dificilă, în municipiul Botoșani.

Felina rămăsese blocată în compartimentul motor al unui autoturism, fiind prinsă între elementele metalice ale ansamblului motor și neavând posibilitatea de a se elibera singură.

Șoferul autoturismului a observat prezența animalului și, îngrijorat de starea acestuia, s-a prezentat la sediul poliției, solicitând sprijin de specialitate.

 

Intervenția a fost una delicată și a presupus demontarea roții și a unor elementele de caroserie ale autoturismului , pentru ca pisica să poată fi eliberată în siguranță. Polițiștii au acționat cu calm și răbdare, reușind să o salveze fără a-i provoca leziuni.

Ulterior, pisica a fost evaluată și plasată într-un mediu sigur.

“Reamintim cetățenilor că viața și integritatea animalelor trebuie protejate, iar în situații de urgență aceștia pot apela cu încredere la sprijinul autorităților,” transmit reprezentanții IPJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...