Au mai trecut de atunci trei anotimpuri. Pruncul din pântecele Floricăi are astăzi aproape nouă luni şi zâmbeşte lumii cu ochi albaştri ca cerul şi răspunde la numele David.
Florica a fost una dintre miile de botoşănence care-şi plătesc naivitatea de a fi crezut cuvântul bărbatului lor că nu se va mai întâmpla să fie lovite. A suportat ani la rând violenţa soţului care o luase pentru că era harnică şi frumoasă, dar a constatat că poate fi folosită tare bine şi ca sac de box, pentru că doar se strângea în ea şi plângea încetişor.
Nouă copii a adus pe lume Florica, fete şi băieţi crescuţi cu lacrimi, de la David, cel mai mic, până la cea mai mare, de 19 ani. S-au adunat unii în alţii, ea şi copiii, şi au suportat nebunia şi accesele de violenţă ale stăpânului casei. Când nu au mai putut să suporte, au fugit din calea lui şi s-au aciuat pe unde au putut.
Aşa au făcut şi în vară, când Florica s-a dus la părintele Vasile Găină şi i-a spus că nu mai poate suporta. Fugise din casă cu copiii şi se refugiase la o femeie din sat. În urma ei rămăsese casa din chirpici, ce se lăsa pe-o parte, ochiurile de geamuri fără sticlă pentru că Nelu nu ierta nimic atunci când îl apuca patima, două găini speriate şi un căţel slab ca vai de el, dar care îşi apăra teritoriul cu lătrătura puternică.
"Eu am înţeles-o, pentru că vedeam ce făcea Nelu. A sărit şi la mine să mă bată că-i ascund copiii, dar Dumnezeu m-a păzit. Atunci am luat decizia să apelăm la oameni cu suflet să-i găsim Floricăi o casă în care să-şi crească copiii. Un sponsor care s-a dovedit a fi pâinea Domnului şi în alte cazuri asemănătoare, i-a cumpărat mamei o casă la Viişoara, peste câmp. Acolo, la Viişoara, cele două fete mai mari sunt la casele lor, iar ginerii i-au promis Floricăi să o păzească de furia lui bărbatu-su", povesteşte părintele Vasile cum a ajuns femeia de la Codreni la Viişoara.
Zeci de drumuri a făcut părintele Vasile cu maşina lui hârbuită să găsească mână de lucru şi ajutoare pentru Florica.
Suceveanul cu dare de mână şi suflet pe măsură a cumpărat o căsuţă cu două camere şi o tindă, cu o curte mărişoară şi s-a apucat de lucru. A întărit pereţii, a schimbat geamurile prin care sufla vântul şi a acoperit cu scândură podeaua, pentru ca picioarele copiilor mici să nu îngheţe.
Şi bine a mai făcut, pentru că sub ochii Floricăi cresc David, Daria, de 3 ani, Alex, Bogdan, Răzvan, Gabriela şi Ionuţ, ultimul având 17 ani.
Nu era acasă când am ajuns în bătătura lor, plecase la muncă. Culmea, cu taică-su! Părintele Vasile îi găseşte scuze Floricăi că l-a primit pe Nelu în casa cea nouă şi nu l-a lăsat singur în Codreni, să-şi blesteme zilele.
"Aşa cum e el, e totuşi tatăl copiilor, iar Florica avea nevoie de bărbat la casă, nu-i poate creşte singură pe cei şapte. Însă cel mare l-a avertizat pe tat-su că dacă începe iar cu băutura şi cu scandalul, poate să-şi ia calul şi căruţa şi să se ducă înapoi la Codreni", explică părintele Vasile.
Florica lăcrimează, iar în imaginea femeii înalte, dar cu capul plecat, regăsesc speranţa care a ţinut-o în picioare atâţia ani.
Când o întreb ce mai are nevoie, ar vrea să-mi spună că liniştea îi lipseşte, dar se uită la Daria şi Alex care luptă să taie un măr. "Un dulap, o chiuvetă, un pătuţ, orice prisoseşte oamenilor", oftează Florica.
Părintele Vasile completează mai curajos. "Ar avea nevoie şi de o sobă, şi de-o cadă unde să spele, că umple trei şiruri de rufe când s-apucă. Poate găsim şi nişte mobilă pentru camera cealaltă, să nu se mai înghesuie toţi în asta. Dar soba e cea mai importantă, pentru că vine frigul şi copiii nu au cu ce să se încălzească. Pic cu pic se face Rai şi aşa cum oamenii au dovedit de atâtea ori că au suflet şi şi-au ajutat semenii, aşa am credinţa că vor face şi acum", spune părintele.
Copiii care dormeau în vatră au o casă nouă!
Pic cu pic s-a făcut Rai şi pentru copiii care, înainte de Crăciunul trecut, se înghesuiau cu rândul în vatră la dormit pentru că nu mai aveau loc pe cele patru paturi din singura cameră a casei în care locuiau atunci. O ţară întreagă s-a cutremurat la gândul că 14 suflete se înghesuiau în iarna trecută într-o cameră de trei metri pe patru- o bunică, o mamă, unchi şi o gloată de copii, de vârste diferite.
De curând, membrii familiei Ilaş s-au mutat în cele două case ridicate în aceeaşi curte, tot cu ajutorul oamenilor buni. Una mai mare, pentru mama copiilor, Brânduşa, şi copiii ei mai mici, şi una mai mică, pentru Cristina, fiica ei cea mare, la rândul ei mamă a trei copii (foto jos). Între cele două construcţii a rămas grajdul pe care l-au numit casă.
De Sărbători, în poarta Brânduşei s-au oprit maşini care aduceau tot felul de daruri pentru copiii din Codreni care ajunseseră şi în presa centrală cu povestea lor teribilă. "Bunătatea lui Dumnezeu acţionează prin oameni", decretează părintele Vasile Găină, el însuşi o unealtă a Domnului, cum singur se consideră, neobosit în a ajuta şi a mângâia.
