Piața Centrală va fi împărțită în sectoare: pentru samsari și producătorii autohtoni!

Municipalitatea a dispus o serie de măsuri în Piaţa Centrală, în încercarea de a "gestiona fenomenul acesta al samsarilor". Astfel, cei care revând produsele vor fi separați de producătorii autohtoni.

Viceprimarul Cosmin Andrei a spus că pe viitor şi producătorii autohtoni din zona metropolitană vor fi încurajaţi să îşi vândă produsele în Piaţa Centrală.

"Am făcut două sectoare pentru vânzători. Pe de o parte avem agenţii economici care vând produse, legume şi fructe, într-o zonă foarte clar delimitată, şi avem producătorii. Cetăţenii ştiu că dacă cumpără dintr-o anumită zonă cumpără de la o societate comercială care revinde aceste produse, după ce le achiziţionează de undeva, şi în cealaltă zonă avem producătorii. Vom încuraja producătorii din zona metropolitană pentru a evidenţia produsele care sunt locale, să încercăm să gestionăm cumva fenomenul acesta al samsarilor. Nu prea avem pârghii, dar puteam cel puţin să îi evidenţiem ca poziţionare în piaţă", a spus viceprimarul.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...